Prima criză literară a apărut după 23 august 1944 când comuniștii au făcut primii pași în a cuceri puterea în țara noastră. Așa s-a făcut că mari scriitori au trecut în planul al II-lea sau au fost reinterpretați. Mihail Eminescu era văzut ca poet realist critic cu al său Împărat și proletar. Scriitori minori au ocupat prim planul în manuale. Alexandru Sahia era dezvoltat acolo cu Uzina vie, Alexandru Vlahuță era cu Socoteala și cu poezia 1907, cea cu Minciuna stă cu regele la masă sau poetul Theodor Neculuță cu corul său de robi. sadoveanu se învăța cu Mitrea Cocor. Și Mihai Beniuc cu poemele lui Ursul românesc sau Mărul de lângă drum, defila prin manualele elevilor. Zaharia Stancu era celebru cu romanul său Desculț. Criza a durat 50 de ani, cât și comunismul.
A doua criză a început după 1990 și ține și acum, lucru care se vede prin fluctuațiile conținutului manualelor de literatură. Sunt puși sub semnul întrebării marii clasici și au fost incluse texte de un penibil strălucitor. Unele corecții se impuneau, pentru că unii scriitori comuniști chiar nu-și mai găseau rostul acum. Să nu uităm că la o olimpiadă de limba română a fost dat ca temă ceva despre denunțul care se depune la procuratură. Chiar tineri profesori de limba română contestă ce se predă în școli, arătând că scriitorii clasici sunt plicticoși și neinteresanți. Din criză în criză, până la victoria finală, căci lumea nu mai citește, elevii care memorează, o fac pentru orice autor, la ei nu contează.
(06 septembrie 2017)
No comments:
Post a Comment