Comuniștii au folosit literatura ca instrument de luptă și de propagandă cu mult mai eficient decât ne-am imagina. Faptul că au instituit Premiul de stat care valora cât o casă mare de 4 camere cu tot ce trebuie la curte, spune mult. Se acorda celor care scriau poezie și proză militantă. Erau poezi simple, primitive chiar care se memorau ușor și textele în proză erau schematice cu eroul comunist care lupta și lupta până la epuizare. Au fost mulți scriitori care au scris în acele vremuri despre comunism, despre Stalin, despre lupta de clasă, despre colectivizare și despre viața nouă. A. TOMA, Dan DEȘLIU, Mihai BENIUC, Veronica PORUMBACU, Maria BANUȘ sunt doar câțiva trompetiști ai vremurilor așa-zise noi.
Cine are curiozitatea să citească dar să și asculte imnul de stat al RPR va vedea unde se ajunsese. Și poetul Dan DUȚESCU, dar și chiar Adrian PĂUNESCU au scris poezii dedicate lui CEAUȘESCU, iar Corneliu Vadim TUDOR a dedicat o poezie în vers a la Vasile ALECSANDRI lui Elena CEAUȘESCU.
Ce nu le convenea comuniștilor, rădeau fără cruțare. Așa au fost scoși din literatură MAIORESCU, ARGHEZI, BLAGA. În acele vremuri, dacă ceva era în neregulă cu o carte care totuși trecea de cenzura lui DULEA, era topită pur și simplu și nici trecută la pierderi nu era, căci ideologia partidului trebuie să meargă pe linia ei. Îmi era și milă cum poeți care făceau rimă din zid și partid acum fac pe anticomuniștii, sau critici care-l pupau în fund pe CEAUȘESCU au zis că acesta i-a oprimat. Stau mărturie volumele omagiale scoase de Uniunea Scriitorilor.
Uneori mi se făcea și milă de unii dintre scriitorii care după 1989 se băteau cu cărămida în piept de cât de anticomuniști au fost ei, deși își publicaseră cărțile în BPT în zeci de mii de exemplare.
Comuniștii au făcut din literatură un instrument eficient de propagandă. Toată lumea trebuia să știe poezii despre patrie și partid. Scriitorii emanau texte la întrecere căci erau bine plătiți ca trompetiști ai noii orânduiri. Ion CRISTOIU începuse înainte de Revoluție o carte despre prolectultism și obsedantul deceniu. Sunt sigur că el ar fi fost un mare istoric și critic literar dacă nu se dedica trup și suflet jurnalisticii.
(04 septembrie 2017)
No comments:
Post a Comment