Comuniștii și limba de lemn

Fiecare epocă istorică are limba ei de lemn, dacă prin limbă de lemn înțelegem niște formulări simple, pe care oamenii le repetă crezând că spun lucruri interesante. feudalismul avea expresiile acelea cu mărite doamne, mărite stăpân, lumicăția ta, cum în comunismul pur era chestia cu mult iubite și stimate sau formulările ci să facem totul, așa cum se arată în documentele de partid, așa cum se remarcă în cuvântarea tovarășului și niște chestii cu viitorul luminos sau cu clasa muncitoare care musai trebuie să meargă în paradis în pas de vals pe vârfuri și cu pantofi de lac.

Acum există o limbă mai de lemn decât era în comunism, căci stereotipiile televiziunilor care au noutăți de ultimă oră, exclusivități, detalii șocante, interviuri eveniment, descrieri ale accidentelor ce nu diferă de la o relatare la alta mai cu nimic.

Comuniștii au memorat fraze care se potriveau cam la orice pentru că aveau limitări destul de severe, uneori chiar prea severe, pentru că trebuiau înțelese chiar și de cei de la prezidiu, care dormitau în cele mai multe cazuri și prindeau doar frânturi din discursurile uneori prea lungi și plictisitoare ale unora dintre vorbitori. Mie mi s-au părut că frazele specifice limbii de lemn comuniste erau de două tipuri:

- primul tip conținea construcții înțesate de adjective care calificau pe conducătorii partidului, politica acestora, ideile din documentele sau cuvântările rostite în ultimul timp;

- al doilea tip care se referea la analize formate din fraze care cred că au fost scrise ca fiind general-valabile cu niște puncte puncte presărate pe colo și pe colo, iar cel care le rostea nu avea decât să completeze cu lucruri concrete de la combinatul sau CAP-ul unde mergea să conducă o ședință.

Adaptând cu scrupulozitate discursul, se obținea acea formă care mulțumea pe toată lumea, căci timpul trecea în beneficiul tuturor părților, mai puțin a celor care mai aveau pe acasă porci și vaci, bietele animale trebuind să aștepte terminarea ședințelor ca stăpânii lor să le dea apă sau mâncare. Pe mine mă găsea nădușeala pe șira spinării când vedeam politrucii acre se pricepeau la orice, rostind banalități de-a dreptul enervante, de o superficialitate nepermisă.
Comuniștii au dezvoltat o limbă de lemn zgrunțuroasă, gloduroasă, puturoasă și de-a dreptul enervantă. Nu trebuia decât primul cuvânt din frază, căci și un bebe cu olița tâtâș după el era în stare să o continue fără greșeală, cu intonație și cu gestica adecvată.
Despre acest subiect am scris un articol.

(06 septembrie 2017)