Comuniștii și avorturile

Nu sunt eu ăla care:

- să definească ce este un avort;

- să judece pe cei ce se opun avortului;

- să încurajeze avorturile;

- să arate cu degetul spre femeile care avortează;

- să laude femeile care nasc pe bandă rulantă;

- să analizeze programele de planificare familială.

Știu doar atât, că perioada comunistă se împarte în două etape mari și late. Prima etapă corespunde perioadei 1947 - 1966 când avorturile erau liberalizate și etrapa 1967 - 1989 când când avorturile au fost interzise, până când comunismul din țara noastră s-a prăbușit.

Din lipsa unei culturi evoluat de prevenție, numărul avorturilor era în continuă creștere. Pofta de a aface copii nu prea exista după război și mai ales în primii ani de comunism pentru că sărăcia și nenumăratele privațiuni micșoraseă apetitul dezvoltării familiilor numeroase. Comunismul a fost acela care a făcut ca natalitatea la satele unde existau CAP-uri și sărăcia adecvată, să nu mai fie acel rezervor de natalitate tradițional.

Îngrijorarea comuniștilor că nu vor avea forță de muncă sănătoasă și numeric la un nivel ridicat care să făurească comunismul pe pământ românesc a determinat luarea de măsuri energice, dintre care decretul 770 de la 1 octombrie 1966 privind interzicerea avorturilor. A fost un șoc pentru populația țării și în anul următor s-a produs o explozie demografică, bebelușii născuți în a doua parte a anului 1967 s-au numit decreței, iar numărul nașterilor în 1967 a fost de 3 ori mai mare decât în oricare din anii precedenți.

După 1967 s-au produs modificări esențiale în comportamentul social:

- doctorii ginecologi erau la mare căutare;

- un avort ilegal în spital ajungea să coste 5 salarii bune;

- anticoncepționalele lipseau cu desăvârșire din farmacii;

- avorturile empirice au condus la nenumărate decese;

- prevenția empirică s-a perfecționat, dar cam ineficient;

- resemnarea în fața destinului era o problemă de risc;

- pușcăriile erau pline de infirmiere pârâte pentru avorturi;

- decesele femeilor tinere care avortaseră empiric nu scădeau;

- dramele tinerilor în fața posibilelor avorturi crescuseră.

Intervenția comuniștilor în viața intimă a oamenilor nu a avut darul nici să crească nivelul de conștiință a acestora, ci a crescut frustrările oamenilor în fața unui comportament brutal de control exercitat de societate, exact acolo unde nu trebuia. Sunt sigur că atunci când Ceaușescu a fost împușcat multă lume a ciocnit o cupă de șampanie, deși nu era creștinește, numai pentru faptul că au scăpat de rădăcina răului din tinerețea lor.

Comuniștii nu s-au dus la cauze, nu au văzut măsuri economice, ci s-au dus la efecte, căutând soluționarea problemei natalității exact cum nu trebuia, brutal, categoric și inuman. Dacă erau create condiții economice în direcția stimulării natalității, sunt sigur că altfel ar fi stat problema. Numai dacă pornim de la dimensiunea bucătăriei din apartamentul comunist, ne dăm seama că o familie trebuie să fie formată din 2 părinți și 1 copil. Eu aveam o bucătărie de 8,5 metri pătrați și nu aveam cum să stăm 4 inși la masă pe scaune, 2 copii și 2 părinți. Pentru cei cu bucătărie de 6 metri pătrați era imposibil să se așeze la aceeași masă 4 persoane. Nici indemnizația nu era o filosofie. Părinții trebuiau să lucreze amândoi și a duce copilul la creșă sau la grădiniță nu era o fericire, căci acolo educatoarele aveau carențe foarte mari și ca rezultat era îmbolnăvirea mult prea frecventă a copilașilor, iar pedepsele aplicate micuților era dintre cele mai nepotrivite. Când spun acestea, știu exact despre ce vorbesc. Faptul că părinții lucrau, copiii deveniți elevi trebuiau să umble cu cheia de gât și să stea nesupravegheați în fața scării blocului. Și despre acest lucru știu ce spun.

Comuniștii au dat soluții incomplete și mai ales proaste în ceea ce privește politicile demografice. Nu că ceea ce se întâmplă acum este o explozie de știință în privința demografiei, dar să nu uităm câți mediocrii populau cc al pcr și județenele de partid , iar aceștia nu aveau cum să dea soluții geniale pe problema natalității. Acum tot așa este, căci a vorbi de o indemnizație de creștere lunară a unui princ de 30.000 euro când salariul minim nu depășește 300 de euro să nu-mi spună mie nimeni că este rezultatul unei legi elaborate de niște creiere geniale din Parlamentul de pe Dâmbovița, ci de niște submediocrii strălucitori, biruitori, zgomotoși și pufoși.
Comuniștii au tratat  avorturile cu un empirism devastator. Dovadă este că populația a urât decretul 770 și s-a văzut că tineriinăscuți în 1967 aveau 22 de ani la Revoluție și nu întâmplător acesta s-a numit Revoluția tinerilor.

(10 septembrie 2017)