Comuniștii și politica de cadre

Comuniștii aveau o politică de cadre a lor, bine pusă la punct. Nimic nu mișca în țară fără știrea partidului.

Cifrele de școlarizare veneau de la partid.

Înființarea unui combinat primea girul partidului.

Sistematizarea unui oraș se hotăra la partid.

Promovările în universități se avizau de către partid.

Titlul de doctor era precedat de avizul comitetului municipal de partid.

Numirea unui director avea garanții de la partid.

Nu degeaba zicea poetul George Lesnea:

Partidul e-n toate

E-n cele ce sunt

Și-n cele ce mâine vor râde la soare

E-n pruncul din leagăn

Și-n omul cărunt,

E-n viața ce veșnic nu moare.

În concepția PCR politica de cadre pornea din vreme, prin selecții succesive și prin consemnarea în dosare de personal a tuturor detaliilor semnificative despre fiecare individ în parte.

La admiterea în facultăți de filosofie erau acceptați numai fiii de muncitori și țărani din CAP.

În partidul comunist intrau numai cei cu dosare ca lacrima.

În ministerul afacerilor externe erau acceptați numai membrii de partid.

În întreprinderile de comerț exterior intrau numai membrii de partid.

În armată intrau ca militari de carieră numai membrii de partid.

În unitățile de securitate  intrau numai membrii de partid.

Pe funcții de conducere oriunde erau numiți numai membrii de partid.

Plecarea la burse în Occident era aprobată numai membrilor de partid.

Membrii de partid aveau prioritate în a primi case de la stat.

Copiii membrilor de partid aveau acces la tabere de odihnă.

Circula foarte repede informația despre fiecare dintre noi și niciodată nu se lua nicio decizie fără să existe o documentare referitoare la tot ce a făcut fiecare și la rudele apropiate celui în discuție. O rudă fugită în străinătate pecetluia soarta oricărui om care dorea o dregătorie sau o promovare în universitate. Se zicea că UTC-iștii formau pepiniera de cadre a PCR, ceea ce era adevărat și numai venirea Revoluției din 1989 a făcut ca unele dintre speranțele UCT-iste de atunci să nu mai facă pașii importanți în cariera politică pe care partidul le-o programaseră. Au mai fost și excepții, unii ajungând foarte sus în democrația noastră cea originală, autentică și mioritică.

În mod normal, politica de cadre a PCR n-ar fi trebuit să dea rateuri, dar evalurile nu erau dintre cele mai eficiente și apăreau pe poziții de miniștri uni care pe lângă faptul nu se pricepeau la nimic, aveau lipsa de decență de a face mult praf în jurul lor. Știu un ministru de la industria ușoară care dorind să reducă pierderile la consumurile de la metrul pătrat de stofă, a purces la a face stofa rară ca pe un tifon, distrugând un brand. Un altul, pus ministru de externe temporiza încât lucrurile s-au încurcat groaznic și a mai făcut imprudența de a apărea în poză în mijloc, avâdu-i ala margini pe Ceaușescu și pe Gorbaciov.

Politica de cadre este necesară și este bine să fie pregătiți mai mulți oameni speciali pentru un post, cu condiția de a nu interveni subiectivismul, ceea ce în comunism nu prea se întâmpla, căci pcr era precurtarea de la pile, cunoștințe și relații.

(11 septembrie 2017)