Comuniștii și proletariatul

Comuniștii erau unii, proletariatul erau alții. Se întâmpla ca unii dintre proletari să fie și comuniști. Comuniștii se deosebeau de ceilalți proletari căci aveau:

- carnet de partid;

- drept de a participa la ședințe;

- poziție specială în întreprindere;

- calitatea de tovarăș autentic;

- un cuvând în ședințe;

- posibilitatea de a fi consultați;

- priorități la case și gratuități;

- luări de atitudine în societate.

Deși se spunea că toți comuniștii sunt cei mai buni, să nu se creadă în totalitate acest lucru, pentru că deși funcționau criterii de selecție foarte riguroase, așa cum degetele de la o mână nu sunt identice, tot așa exista o mare diversitate între membrii de partid. Unii erau buni de gură, alții erau iute de mână, unii erau buni la locul lor de muncă. Partidul și-ar fi dorit ca toți proletarii să fie și membrii de partid, ceea ce nu s-a întâmplat. Intelectualii în oportunismul lor formau cozi interminabile la a intra în partid pentru a se bucura de binefacerile societății ca poziții de management sau locuri de muncă, întrucât erau întreprinderi și structuri unde nu era permis accsul decât numai al posesorilor de carnet roșu de membru al pcr. Muncitorii, sictiriți de lipsurile și nedreptățile pe care le trăiau, ezitau și evitau să intre în partid, deși partidul se zice cî în decembrie 1989 ar fi avut cam 4 milioane de membrii, din care se declarau activiști veritabili sub 500 de mii, ceilalți fiind doar purtători de carnet, căci numai așa se înțelege de ce acest uriaș cu picioare de lut s-a dezintegrat într-o noapte. Știu tipi care în ședințe de partid de dinainte de 1989 erau în stare să-și devoreze părinții pentru cauza partidului, dar în ianuarie 1990 pozau în cei mai fervenți anticomuniști, anticeaușiști și anti-orice dacă li se indica un oarece. Comuniștii se considerau o elită căci erau revoluționari în gândire, deși unii erau revoluționari de profesie ca vânători de avantaje materiale, în raport cu ceilalți membrii ai societății care stăteau pe margine și primeau firimiturile. Ceea ce trebuia să formeze o simbioză era de fapt o amestecătură formată din comuniști care profitau și celilalți care așteptau să se ducă de râpă totul, deși tăceau.

(14 septembrie 2017)