Comuniștii și subiectele tabu

Exista un banc privind presa din țara noastră, prin comparație cu presa sovietică, presa americană și cea franceză, din care rezulta că niciodată nu s-ar fi aflat că Napoleon a mâncat bătaie la Waterloo, în timp ce postul CNN ar fi transmis în direct ceea ce se petrecea pe câmpul de luptă, presa franceză ar fi spus că Napoleon a câștigat acea bătălie, iar presa sovietică ar fi arătat că Napoleon a pierdut tocmai datorită vitejiei ostașului sovietic.

Comuniștii de la noi aveau subiecte tabu precum:

- grevele din întreprinderile de la noi, precum greva minerilor din 1977;

- manifestația muncitorulir brașoveni din 15 noiembrie 1987;

- manifestările de stradă ale studenților din București din iarna lui 1969;

- înăbușirea contrarevoluției din Ungaria din 1956;

- sindicatul Solidaritatea din Polonia;

- diagnosticele și tratamentele conducătorilor de partid;

- accidente feroviare de amploare;

- explozii în combinate sau în mine, soldate cu mulți morți;

- aspecte legate de sex și crimele pasionale;

- lipsurile din alimentare, frigul și tăierea curentului electric;

- creșterea incidenței la TBC datorită subalimentației;

- autorii scrisorii celor șase de contestare a sistemului;

- dizidenții precum Doina Cornea și Paul Goma;

- restricțiile impuse poetului Mircea Dinescu.

La comuniști toate rateurile din orice domeniu erau prezentate ca neîmpliniri vremelnice și tot timpul se spunea că partidul are forța mobilizatoare suficient de mare și de puternică pentru a depăși orice situație și pentru a îndrepta orice greșeală sau nedreptate. Niciun mijloc de propagandă nu aborda niciodată fapte cu semnificație negativă, numai din cauză ca acelea ar fi avut efect demobilizator asupra populației care yrebuia să stea înrolată la înfăptuirea idealurilor mărețe.

Doctrina comunistă depășise stadiul cu cine nu este cu noi, este împotriva noastră, trecând la o etapă superioară, ceea ce nu ne convine, nu există pur și simplu. Era politica struțului care stă cu capul ascuns în nisip și care nu acceptă realitatea. Dacă realitatea era cunoscută și acceptată, după achitarea datoriei externe, dacă apărea un pic de relaxare concretizată prin scăderea nivelurilor la lipsurile acute, cu siguranță, anul 1989 ar fi arătat altfel, nu însângerat, Revoluția noastră era tot de o țesătură, dacă nu de catifea, de pânză de sac, mai aspră, dar nu cu peste o mie de morți.

Comuniștii români executau la foc automat pe oricine se opunea regimului, iar ceea ce se întâmpla depășea orice închipuire, căci mujloacele utilizate erau extrem de perverse și categorice. Numai așa se explică modul brutal în care i s-a închis gura lui Constantin Pîrvulescu în  noiembrie 1979 la congresul al XII-lea, cel care a căutat să arate despre erorile făcute de secretarul general și de acoliții lui care se îndreptau spre o direcție greșită. Însuți Ion Iliescu a fost trecut pe linie moartă tocmai pentru că nu avea o atitudine care să se suprapună 100% cu gândirea soților Ceaușescu.

Existența subiectelor tabu au făcut ca țara noastră să rămână în urmă față de toate celelalte țări comuniste, chiar și față de URSS care era considerată baza conservatorismului comunist. Nu este nicio explicație decentă a faptului că sora marelui George  Emil Palade nu a fost lăsată să plece la ceremonia de acordare a premiului Nobel ilustrului să frate.

Este de notorietate dispariția din peisaj a lui Virgil Trofin care avusese contre cu Nicolae Ceaușescu sau sancționarea lui Adrian Păunescu pentru popularitatea sa enormă și pentru incidentul de la stadionul din Ploiești.Despre toate acestea doar se intuiau lucruri, nu era nimic transparent. Subiectele tabu erau nenumărate și probabil caracterul misterios al unor banalități le dădea culoare, iar din banalități cotidiene, multe deveneau acte de curaj, lucruri deosebite, chiar geniale.

(10 septembrie 2017)