Comuniștii și comunismul

În mintea unora, comunismul era societatea în care curgea lapte și miere și nimeni nu muncește măcar o clipă, ceea ce nu este departe de cum gândesc mulți și în ziua de azi în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Și populației i-a convenit situația, dar și partidului comunist. Comuniștii auveau senzația că partidul este un fel de Moș Crăciun care are tot anul sacul încărcat cu daruri și oferă:

- apartamente tuturor oamenilor muncii;

- creșteri de salarii oamenilor muncii;

- manuale gratuite elevilor;

- bilete la munte și la mare de concedii;

- sisteme de irigații agriculturii socialiste;

- cămine culturale tuturor localităților;

- grija nețărmurită tuturor fiilor țării.

Nu era cuvântare fie a lui Gheorghiu-Dej, fie a lui Ceaușescu fără să apară sintagma prin grija partidului, așa că la fiecare congres al acestuia se aștepta câte o facilitate importantă, care de regulă mai și venea.

Comunismul era în mintea unora societatea în care toți oamenii erau egali la îmărțirea cașcavalului, căci deviza acestei societăți era de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi. Adică fiecare muncea cam cât avea disponibilitatea, dar primea exact cât avea nevoie, adică exact cam cât cerea. Nu este nicio mare diferență acum față de ce era atunci dacă ne gândim că unii muncesc după posibilități, adică nimic și primesc după nevoi și ceea ce primesc vin să ridice cobărând din merțane. Îmi aduc aminte cum lumea mergea la partid pentru a-și rezolva problemele legate de:

- case;

- nedreptăți;

- abuzuri;

- divorțuri;

- job-uri;

- transferuri;

-turnătorii;

- pâre.

Comunismul își înfăptuia toate dezideratele prin activiști selectați din rândul tinerilor cu origine socială sănătoasă sau care își dovediseră atașamentul față de partid mai mult prin vorbe decât prin fapte. Să nu uităm că toți cei veniți pe tancurile sovietice cu Divizia Tudor Vșadimirescu au avut o evoluție fulminantă în armată, tot așa cum au avut cei ce-ți făcuseră studiile la Moscova sau la Academia Militară Mihail Frunze din Moscova. Ca să primească și acești activiști o spoială de educație s-au inventat punctele în facultăți și admiterile directe pe bază exclusivă de dosare pentru cei veniți din câmpul muncii. Numai așa se explică faptul că eu am avut colegi de grupă în facultate care erau mai mari decât mine cu 10 sau chiar 15 ani. Știam un vecin comunist ilegalist al cărui fiu a devenit student doar depunând dosarul întocmit de partid, deși colegii lui îl știau ca fiind bâtă.

Comunismul s-a părbușit cu grație pentru că nu a avut fundamente sănătoase, ci totul era artificial, construit pe nisipuri mișcătoare și cu decoruri de mucava, căci egalitatea visată de Marx și Engels nu a avut cum să fie pusă în practică nici prin teroarea instaurată de Lenin și Stalin și cu atât mai puțin de dictatura proletariatului de la noi. Când nu există concordanță între vorbe și fapte lucrurile o iau razna urât de tot și bunele intenții precum și marile principii se duc dracului pur și simplu. Comunismul avea fraze frumose, desene viu colorate, iar realitatea era destul de cenușie, căci tot ce se făcea nu ducea către acea prosperitate concretizată prin trai decent, salarii corelate strict cu cantitatea și calitatea muncii depuse. Faptul că profesorul era egal cu femeia de serviciu în ședința de partid a creat un dezechilibru fantastic în societate, pentru că nu de puține ori femeia de serviciu sărea calul, în numele principiilor partinice, ajungându-se la forme violente ale manifestării dictaturii proletariatului. Nimeni să nu uite că și în facultăți la ședințele de partid erau studenți care-i făceau praf pe profesorii care lăsau mulți restanțieri, arătând că nu s-a dus bine munca de la om la om. Profesorii nu aveau cum să se apere, căci în realitate ei nu aveau cum să învețe în locul studenților, dar societatea nu accepta că erau și studenți care datorită unor limitări nu aveau ce căuta acolo, ei fiind nu buni studenți, ci prin resursele lor ar fi fost excepționali strungari, mineri sau oricare altă meserie care nu apela decât la resursele fizice sau într-o pondere mai mică la calitățile intelectuale.

Comuniștii aveau mania ședințelor de partid prelungite, în care aveau loc dezbateri, de cele mai multe ori se bătea apa în piuă. Până prin 1967 am participat și eu ca membru al UTC la stfel de ședințe interminabile unde se discutau de toate. Mi-a povestit cineva că din plictis, o studentă de la Facultatea de Matematică i-a desenat mustăți și barbă lui Dej pe o poză din Scânteia Tineretului. Cineva a văzut, a sesizat prezidiul și cu furie proletară, respectiva a fost exmatriculată. Eram de față când un student a zis că fața unuia care vorbea și spunea numai bazaconii are cere pumni. A fost auzit, a fost discutat în ședința aceea și a fost dat afară din facultate, fără drept de a se reînscrie. Acesta era comunismul, o societate incomplet definită, cu idealuri mărețe, dar cu oameni normali, unii buni, alții mai puțin buni și care aveau nevoi foarte diferite care nu se pupau 100% cu ceea ce dorea partidul de la ei.
Comuniștii și comunismul erau două lucruri distincte. Comuniștii erau realitatea palpabilă, iar comunismul era Fata Morgana care se depărta, se depărta și se tot depărta, fără a fi vreodată ajunsă din urmă oricât de bun ar fi fost sprintul.

(14  septembrie 2017)