Comuniștii și elevii

În România comunistă erau elevi de școli:

- generale;

- profesionale;

- medii sau liceale;

- postliceale;

- medii-tehnice.

Toți elevii se distingeau de toată cealaltă tinerime prin faptul că:

- elevii purtau costum uniformă bleumarin;

- fetele purtau sarafane bleumarin care le acopereau genunchii;

- băieții aveau șepci, fetele banderolă și batic;

- cămășile lor erau bleu deschis;

- identificarea se făcea după matricola obligatorie pe brațul stâng;

- tunsoare scurtă fără freză la băieți;

- părul strâns sau cu cozi la fete;

- părul nu se vopsea;

- sprâncenele nu se pensau;

- nu se purtau piercinguri niciunde;

- nu se folosea ruj sau tatuaj pentru buze;

- nu se punea botox în buze;

- băieții nu se tautuau;

- fumatul era interzis, iar indisciplinații erau pedepsiți;

- elevele gravide erau rarissime;

- elevii nu aveau telefoane mobile căci nu existau;

- elevii nu se băteau în clasă;

- veneau la școală cu autobuzul sau pe jos;

- nu am auzit ca elevii să-și bată profesorii;

- mergeau la școală să învețe, toți gândind la viitorul lor.

În vremea mea, nu exista meditații și nici meditatori. Din când în când profesorii de matematică, de fizică. de chimie sau de română făceau pregătire la școală cu elevii cei mai buni pentru olimpiadă sau îi ajutau să devină rezolvitori de probleme la gazeta de matematică sau la gazeta de fizică și chimie. Nici caiete speciale nu existau și culegerile de probleme erau câteva, dar făcute de somități, fără a fi un business, căci în librării cărțile aveau prețuri foarte mici. Nu erau pe atunci nici teme de vacanță, iar ceea ce se învăța, învățat era, căci memorarea nu-și avea locul nici măcar la istorie și foarte puțin se memora la geografie. În rest, elevii trebuiau să învețe, adică să construiască totul logic, experimental, cu demonstrații și cu gândire creativă, ceea ce a dat soliditate cunoștințelor acumulate.

Comuniștii puneau accent pe faptul că elevii trebuiau să știe niște lucruri foarte bine, nu multe, dar cele de bază trebuiau știute foarte bine. Despre temele de acasă trebuie spus că acestea nu erau nici multe și nici costisitoare. Accentul cădea pe înțelegerea lucrurilor și niciodată pe cantitate, pe rezumate memorate și pe zeci și zeci de exerciții identice făcute în stilul roboților, repetitiv.
În acele vremuri:
- nu existau atât de multe vacanțe;
- erau sancționate abateri precum mersul la meci sau la biserică;
- se făcea școală în toate zilele, mai ales în cele de sărbătoare, căci statul comunist era ateu;
- elevii din cămine aveau meditații zilnice și obligatorii pentru pregătirea temelor pe a doua zi;
- pregătirile de examene cu profesorii se făceau pentru toți elevii, fără bani, la clasă;
- absențele motivate sau nemotivate erau contorizate strict;
- elevii își respectau profesorii și profesorii își apreciau elevii;
- vocabularul elevilor nu era nicicum atît de colorat ca acum;
- părinții aveau încredere în profesorii elevilor pe care îi respectau;
- nu existau ocazii ca miliția să intre în clase să facă ordine;
- nu se pomenea de elevi drogați în școlile comuniste;
- nu existau salturi artificiale ale mediilor ca să promoveze oricum elevul.

În niciun caz, după terminarea liceului în vremea comuniștilor, cred că dintr-o sută de absolvenți dacă li s-ar fi dat o dictare ceva mai complicată, nu cred ca 10% să fi făcut greșeli impardonabile. Acum, elevii care au teme de vacanță, lucrează probleme cu zecile pe zi, dacă după terminarea liceului sunt puși să scrie după aceeași dictare, sunt sigur că nu mai mult de 40% scriu ce trebuie, alți 30% fac greșeli mari, dar restul de 30% nu știu să țină pixul în mână să scrie. Știu ce spun că am fost președinte de BAC și înainte de 1989 și după.

(18 septembrie 2017)