Cân d s-a înființat USB și după aceea USR, am nutrit speranța că politicienii vechi, uzați, hârșiți, lunecoși, lenți, mediocri, vor fi îndepărtați de acei tineri frumoși și liberi, ambițioși, perseverenți, performanți, instruiți, care vor face din România o țară ca afară. Când am văzut mânuțele acelea imense defilând prin parlament și boxele cu muzică pentru a-i bruia pe politicienii vechi, alături de tăvălelile din holurile imense ale Casei Poporului, a început să mi se clatine speranțele. Când olimpicul internațional la matematică Nicușor DAN a fost îndepărtat de la conducerea USR deja am început să mă lămuresc. Jocul mărunt cu șuntarea lui Elena LASCONI a fost bomboana de pe coliva speranței că USR reprezintă cu totul altceva decât jocurile mărunte ale PSD și PNL, care și-au dat tot timpul la gioale pe sub masă, dar s-au pupat în public, atunci când interesele de clan le-au cerut. Acum cu un MOȘTEANU, argeșean de-al meu fără studii superioare ajuns la cârma ministerului apărării și cu o Oana ȚOIU care nu știe cum îl cheamă pe ZELENSKY, deja am senzația că ne-am întors în obsedantul deceniu al VI-lea din secolul al XX-lea, când elita intelectualității burgheze a luat drumul canalului și al Gherlei, iar clasa muncitoare își făcea propria intelectualitate analfabetă, cu doctorate fără bacalaureat, cu ingineri pe puncte și cu economiști la ISEP V. I. LENIN. Este demonstrația USR că istoria se repetă, iar ciclul este undeva de 70 de ani.
Sunt în USR și tineri valoroși, numai că ei stau și așteaptă momentul propice când să iasă la rampă și să-și dovedească adevărata valoare.
(25 august 2025)
(25 august 2025)
No comments:
Post a Comment