Criza financiară din educație

Legea învățământului din 2011 are un articol în care se spune că educația primește anual 6% din PIB, nu 4%, nu 10%, ci fix 6%, procent pe care educația nu l-a primit niciodată și nu-l va primi în vecii-vecilor. Dacă în procesul de învățământ s-ar produce cozonaci sau ar fi crescute vaci care să facă lapte, adică ar fi ceva care se vede cu ochiul liber, societatea ar recunoaște educația ca fiind ceva esențial. Numai că educația este un proces ale cărui rezultate nu sunt palpabile și nici nu se văd imediat, ci undeva, peste 30 de ani, când cei de care se ocupă devin oameni maturi, care produc și o fac foarte bine, o fac bine sau o fac prost. Numai când roșiile cumpărate sunt stricate, numai când friptura este făcută din carne alterată, numai când autobuzul întârzie, numai atuncine dăm seama că ceva nu merge bine. Cât despre educație, rămânem impasibili și când un DOrel sparge o conductă și când brutarul ne livrează pâine necrescută și când bucătarul nepriceput ne oferă o ciorbă de burtă sărată excesiv.

Criza financiară din sistemul educativ se manifestă prin:

- salarii de mizerie pentru învățători și profesori,

- lipsa materialelor didactice de ultimă generație,

- absența bazelor de date pentru lecții și elevi,

- slaba digitalizare a proceselor educaționale,

- nivelul scăzut al stimulării calității și eficienței,

- menținerea nivelului nepermis de ridicat al suplinitorilor.

Nu trebuie să ne mirăm. deloc de absența strategiilor privind ridicarea nivelului de pregătire a elevilor pentru a răspunde testelor PISA și corelarea rezultatelor de indicii de creștere a salariilor profesorilor.


(19 august 2025)