Se știe că cercetarea științifică autentică înseamnă:
- muncă nenormată,
- program necontrolat,
- rezultate neplanificate,
- riscuri cât cuprinde,
- muncă nenormată,
- program necontrolat,
- rezultate neplanificate,
- riscuri cât cuprinde,
- libertate maximă,
- pasiune nemăsurată.
Unii au văzut numai fața poleită din procesul de cercetare, adică faptul că cercetătorul vine la muncă atunci când vrea și stă la birou sau în laborator cât are chef. Nimeni nu a văzut sau nu a vrut să vadă că un cercetător științific este ca un băț de chibrit, arde, se consumă și muncește până la epuizare pentru o idee și nu are liniște până când nu vede soluția problemei pe care dorește s-o rezolve, iar ca un artist, dorește să perfecționeze acea soluție, astfel încât ea să atingă punctul maxim al clarității, valorii și originalității. Faptul că orine nene și orice tanti cred că au calitățile de a face cercetare științifică, nu este rău, dar asemeni cântăreților fără de talent care se manifestă în baie și nu la televizor și ei au tot dreptul din lume să facăp cercetaqre științifică sau mai puțin științifică sub plapumă sau în butoiul cu apă rece, fără să deranjeze pe nimeni și fără să ceară bani de la nimeni.

Cercetarea științifică nu este pentru oricine. Dacă au existat un NEWTON, un EINSTEIN, o ASLAN sau un COANDĂ sau un MOISIL, nu înseamnă că noi toți avem calitățile acestora, pentru a face lucruri mărețe. Mai trebui să bată cuie cineva, să facă pâine în brutărie cineva, să împartă dreptatea cineva, deci nu trebuie să fie tot poporul alcătuit dinj cercetători științifici, doar pentru a face muncă cu creierul și pentru a avea un program lejer, căci așa a văzut în institutele de cercetare, fără a intra în detalii.
Acum cu reducerea cheltuielilor s-a văzut și cum este cu cercetarea și mai ales cum se face cercetare și care sunt rezultatele cercetării, rezultate de cele mai multe ori lipsite de originalitate și de eficiență. S-a spart buboiul cu așa-zisa cercetare științifică, căci a venit momentul adevărului și unde rezultate adevărate nu sunt, nici cercetare științifică nu este și deci nici institut de cercetare în așa ceva nu trebuie să existe. Trebuie să rămână doar acele institute de cercetare unde lucrează oameni devotați activității de cercetare științifiocă, oameni care au dovedit performanță, oameni care știu ce este cercetarea științifică și nu o confundă cu a face târguieli în Piața Amzei sau a trăncăni fără rost prin simpozioane fără valoare.
(27 august 2025)
(27 august 2025)
No comments:
Post a Comment