De câțiva ani buni, PSD nu mai are lideri, ci marionete în mâinile unora care fac tot ce vor cu ele, pentru a-și atinge obiectivele. Știm exact ce înseamnă transfer de notorietate și la ce folosește, dar mai ales, cine știe să-l folosească și mai ales, ce avantaje se obține de către cel ce-l folosește eficient.
Când PNL a vrut să iasă din conul de umbră în care intrase, a susurat la urechea lui Victor PONTA și așa a apărut USL, iar PNL a obținut un scor fantastic, transferul de notorietate fiindu-i favorabil. Când același PNL a avut nevoie de succes, a făcut liste comune cu PSD la europarlamentare și a obținut cu mult peste ce ar fi fost în stare s-o facă singur.
În așa-zisa mărinimie a PSD, când prezidentul a solicitat formarea unei coaliții, căci nu avea soluție după bobârnacul pe care USR i l-a tras, PSD a intrat la guvernare și s-a prăjit rău de tot. Nici acum PSD nu se află într-o situație mai bună, căci transferă notorietate la greu către PNL și în finalul apoteotic, votanții de stânga se vor sătura să semneze cecuri în alb unui partid care nu-și onorează angajamentele și care se face părtaș la aducerea țării într-o situație deosebit de grea. PSD a tot transferat notorietatea datorită faptului că are conducători slabi, care nu știu ce înseamnă social-democrația și care cred că dacă cineva le dă o acadea sau îi mângâie pe creștet devin copleșiți când ies la televizor pentru a spune banalități. În anul 2024 numărul care a dat procentele de intrare în parlament au avut cifra doi în față, fdar nimeni nu le va mai garanta cu lideri așa de slabi că scorul lor va mai avea două cifre chiar.

Când un nene a devenit ministru de externe în vremurile bolșevice, un coleg mi-a zis: prea mare pălărie pentru căpșorul lui minuscul. Tot așa se produce subiectul și cu PSD, care-și va alege la congres un președinte dintr-o mulțime din căpșoare pentru care pălăria va fi mult prea mare. Zic.
(25 august 2025)
(25 august 2025)
No comments:
Post a Comment