Crizele suprapuse din educație

În școli și în facultăți nu se fabrică șuruburi și nici covrigi, ca lumea să vadă ceva concret ieșind pe bandă lulantă. Acolo educația e ceva care nu se vede, căci elevul când intră în clasă, tot elev iese, fără să se vadă ceva, așa cum se vede când o bară e prelucrată și devine o piesă, când diferite materii prime devin cocă și coca devine cozonaci, adică altceva, care devine de apreciat din moment ce vedem utilitatea rapid.
Acesta este motivul din care nu sunt respectați:
- elevii,
- profesorii,
- pedagogii,
- învățătorii,
- laboranții,
- directorii de școli,
- educatorii,
- decanii,
- rectorii
și sunt tratați toți la grămadă și reuniți sub titulatura de pătură intelectuală, adică ceva care nu merită nicio atenție. Dacă mai luăm în considerare și faptele că toți cei ce lucrează în educație:
- au vacanță de 3 luni pe an,
- muncesc pe săptămână 20 de ore,
- muncesc pe zi 4 ore cum e cazul învățătorilor,
este și normal să fie văzuți drept niște trântori sau chiulangii, care au neobrăzarea de a cere salarii mari, pentru cât de puțin muncesc, știut fiind faptul că pe un șantier de construcții se lucrează cel puțin 10 ore, munca este grea și salariile sunt mici. Toate acestea au făcut ca societatea să neglijeze educația și pe fondul crizei în care ne aflăm de când deficitul este excesiv, lucrurile să se complice și mai mult. Acum a ieșit la iveală și mai pregnant că în educație sunt crize suprapuse. Eu am lucrat 42 de ani în învățământul superior și când l-am auzit pe un gunoi de individ spunând că sunt asistat social, nu m-am mirat, căci la câtă puțină minte avea, era clar că el nu era în stare să zică altceva. Oricum, cei din educație sunt martiri ai neamului, căci ei sunt cei care fac oameni din niște copii și modelează caractere.

(16 august 2025)