În copilăria mea, când băteam zi de zi drumurile de acasă spre școală și de la școală spre casă, treceam prin fața casei cu curte fără gard a unei femei care tot timpul mătura frunzele de pe trotuar și bolborosea ceva neinteligibil. Am întrebat-o pe mama să-mi explice și mie. Mama mi-a zis că femeia avusese un bărbat ca tot timpul a bătut-o numai în cap și femeia a înnebunit, săraca. De atunci, am rămas cu gândul la femeia care mătura frunzele căzute sau necăzute din copac, fie vară, fie iarnă și care de cele mai multe ori îi drăcuia pe trecătorii care o încurcau din munca ei de zi cu zi și pe care oamenii o numiseră MARIA nebuna. Mama mi-a zis că ori de câte ori văd așa ceva, să zic Doamne, ferește, să mă închin și să merg mai departe cu pasul grăbit.
Am văzut zilele trecute la televizor o tânără vorbind un un broscoi de porțelan și cu camerele de filmat. M-am închinat, dar nu am mers mai departe, ci doar am schimbat canalul tv, zicând în mintea mea Doamne, ferește și păzește, căci nu e bine deloc.
(14 august 2025)
(14 august 2025)
No comments:
Post a Comment