Fii asumat, neamule!

De multe ori, ne ia valul și scoatem pe gură, ceea ce nici pe c-r nu trebuie scos, iar când ne dăm seama începem să spunem:
- că nu s-a înțeles bine ce am zis,
- că a fost totul scos din context,
- că altceva am vrut să spune,
niciodată nu avem puterea de a recunoaște că ne-a luat gura pe dinainte și a ieșit porumbelul, că regretăm că am fost proști, ne pare rău și cerem iertare. Tot timpul ne dorim să aruncăm găina moartă în curtea altuia, ca să ne scoatem noi basma curată. Acum că totul se înregistrează, nu mai merge nicio scuză și devenim:
- penibili,
- neasumați,
- iresponsabili, 
- mincinoși,
dacă tot insistăm și venim cu argumente care în loc să ne scoată la suprafață, ne afundă și mai mult în mocirlă, de unde chiar nu mai există ieșire.

Dacă spunem ceva, spunem și basta. Dacă ne dăm seama că nu este corect, vom spune că am greșit, că reformularea corectă este, bla-bla-bla și punct. A învinui pe alții de prostia mea, este cel mai infect lucru și nu se face. Recunosc eroarea. Reformulez, merg mai departe. Trebuie să fiu asumat, fără ai crede pe alții proști, căci aceștia nu sunt deloc, din moment de au sesizat gogomănia mea. La mine e defecțiunea și trebuie să mi-o recunosc. Numai așa demonstrez că sunt asumat.



(21 august 2025)