Monday, February 6, 2023

Dialoguri prostești despre cutremure

După cutremurul dinTurcia, au apărut la noi tot felul de nene și de tanti care vorbesc despre cutremure și dialogurile care se poartă sunt halucinante. Se discută de faptul că se prezic cutremure.
Cutremurele sunt niște mari necunoscute.
Nu există posibilitatea de a prezice cutremurele.
Nu se știe dacă cutremurele se produc noaptea.
Nu există o ciclicitate în producerea cutremurelor.
Cine zice că știe să prezică un cutremur este un mincinos, un șarlatan, un prost.
Cine stă să-i asculte pe șarlatani este un ignorant.
Despre cutremure avem posibilitatea să spunem doar lucruri vagi când ne referim la perioadele viitoare, în sensul că probabil în zona Vrancea se va produce un cutremur major în următorii 100 de ani. Ceea ce este foarte sigur despre cutremure este faptul că trebuie:
- să ne facem educația pentru a ne comporta corect pe durata unui seism major,
- să construim case care să reziste la cutremure așa cum au făcut alții,
- să consolidăm construcțiile cu ritm seismic,
- să evităm să facem greșeli care au costuri mari pe durata unui cutremur,
- să nu mai spunem prostii, doar de dragul de a face rating la televizor.
În clipa în care cineva ar construi un aparat cu care ar prezice cutremurele și dacă s-ar dovedi în 100 de cazuri că a făcut preziceri corecte, eu aș avea în continuare dubii și nu aș fi încrezător 100% în acea jucărie, pentru că viitorul este cu nenumărate necunoscute și tocmai acest aspect este sarea și piperul existenței noastre.


(07 februarie 2023)

No comments:

Post a Comment