Noi avem definită matricea care include acele carențe ce ne duc pe fiecare dintre noi în direcția vânzării altora, a noastră sau a obiectelor, atunci când interesele o impun. Nu este suficient să vorbim de vânzătorii de neam și țară, ci trebuie să privim în istoria neamului românesc, istorie bântuită de trădări, de vânzări, de acte de vitejie, dar și de acte de lașitate, izvorâte din modul în care noi suntem definiți ca îngăduitori, mocirloși, delăsători și ispitiți.
Decebal a fost trădat.
Bâncoveanu a fost trădat.
Antonescu a fost trădat.
Ceaușescu a fost trădat.
Boierii au trădat.
Căpetenii ai oștirilor au trădat.
Ofițeri superiori au trădat.
Dacă ne privim în oglindă fiecare dintre noi și mai ales dacă avem curajul să vorbim cu noi înșine, este imposibil să nu găsim în viața noastră un șir destul de lung de trădări. Trădăm coleg. Trădăm prieteni. Trădăm iubite. Actul trădării este un act unilateral și ne place să ne amăgim că ne-au fost scoase vorbele cu forcepsul din gură, căci noi numai sub presiune și torturați am spus unele lucruri, pe care în realitate le-am oferit pe tavă celor interesați de bună voie și nesiliți de nimeni, doar din dorința de a ne pune la adăpost pentru vremurile când vom avea nevoie de protecția celui ce va deveni puternic și pentru faptul că noi i-am furnizat informații, trădând.
Eu am o vorbă pe care am adresat-o trădătorilor ocazionali: dacă azi îl vinzi pe X sau pe Y, mâine mă vei vinde pe mine. Respectivii au plecat total dezamăgiți, pentru că nu am agreat niciodată persoanele dispuse să trădeze. Ele au văzut din partea mea doar dispreț și nimic altceva.
Când vorbim de trădătorii de neam și țară, nu trebuie vorbit în general, ci trebuie cu dovezi să arătăm că X și Y și Z și W și mulți alții cu nume și prenume sunt trădători și actul trădării lor a constat în fapte concrete, căci nu există trădare în general, ci trădarea A, trădarea B, trădarea C și tot așa. Dacă nu vorbim cșar, dacă nu impunem măsuri, totul este apă de ploaie și vom rămâne exact așa cum am fost, o gloată de trădători, că dacă trădăm sau nu trădăm tot așa stau lucrurile și nimeni nu face diferența dintre trădător și omul cinstit, vertical, care-și iubește și neamul și țara. Trebuie o schimbare de atitudine, pentru a schimba percepția față de cei care trădează, punându-i în antiteză cu cei ce se jertfesc pentru neam și țară.
(15 ianuarie 2023)
(15 ianuarie 2023)
No comments:
Post a Comment