Mi-am adus amninte de colegul meu din Școala Generală, Ion DINESCU, atunci când pe Antena 1 era emisiunea Mireasa sezonul 6 și acolo era o concurentă care fusese amanta unuia numit Luță, căci tot Luță îi spuneam noi lui Ion DINESCU.
Am fost impresionat de Ion DINESCU, căci el făcea exact ceea ce eu nu eram în stare să fac, adică să memorez cu ușurință nume de domnitori, nume de războaie și de localități și date ce defineau perioade de domnie și momente de luptă. Luță, adică Ion DINESCU avea această capacitate și mă uimea de fiecare dată când profesoara de istorie punea o întrebare, se lăsa liniștea în clasă și doar Luță era cel care dădea răspunsul și nu orice fel de răspuns, ci răspunsul corect, ceea ce o făcea pe profesoară să-i picteze un 10(zece) în catalog.
Rar mi s-a întâmplat să văd un om cu o abilitate remarcabilă așa cum era Luță, căci în afară de el, doar elevul Ioan IACOVIȚĂ din Târgu Mureș, pe când eram elev în clasa a VIII-a la liceul din Breaza m-a mai uimit că știa pe dinafară toate poeziile lui Mihail EMINESCU, lucru verificat de profesorul nostru de Limba română, care și el știa toate poeziile lui EMINESCU pe dinafară.
Anii au trecut și viața ne-a despărțit. Când eram în liceu, l-am întâlnit pe Luță o singură dată. După aceea nu l-am mai văzut. Când trec spre Curtea de Argeș, trec prin dreptul casei lui, care este încadrată de niște construcții monstruoase. Mă gândesc la Luță și la talentul lui deosebit.
(19 martie 2023)
(19 martie 2023)
No comments:
Post a Comment