Sunday, March 19, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Alexandru BRODEALĂ

Alexandru BRODEALĂ face parte din prima serie de absolvenți ai Secției de Mecanizarea și Automatizarea Calculului Economic de la facultatea de calcul Economic și Cibernetică Economică, promoția 1969, ca să fiu mai exact. Acea serie era formată unmai din studenți foarte buni, căci era rezultatul unei auto-selecții dintre studenții de anul întâi, care aveau medii bune la matematică, au optat pentru Secția de Mecanizare care s-a înființat la jumătatea anului universitar 1964 - 1965, doar cei care au considerat că vor avea șană să finalizeze studiile după ce li s-a explicat care vor fi materiile din planul de învățământ al noii secții și care sunt exigențele, desigur la nivel foarte ridicat.
Pe studentul mai mare cu un an decât mine Alexandru BRODEALĂ, l-am remarcat rapid, căci avea ceva al lui și aici mă refer la felul în care vorbeau profesorii de la seminarii despre el. După terminarea facultății, Alexandru BRODEALĂ venea la ședințele de catedră căci avea ore de seminarii în plata cu ora și șeful său, inginerul Vasile BIȚĂ, care era și responsabilul sub-colectivului de informatică din catedra de Cibernetică Economică, ori de câte ori îi pronunța numele, avea numai cuvinte de laudă la adresa sa.
Nici nu avea cum să fie altfel, căci Alexandru BRODEALĂ dacă fusese un student foarte bun, conform teoriei mele, era natural să fie și în producție un informatician foarte bun. Cu oricine mă întâlneam de la Centrul de calcul al DCS, primul nume pe care îl pronunța era BRODEALĂ, iar admirația față de acesta era totală, căci Sandu, cum îi spuneau prietenii lui, era un programator desăvârșit.
Pe mine Alexandru BRODEALĂ m-a impresionat că avea un ceva al lui, care indiferent cât de încurcată ar fi fost o problemă, el găsea o explicație extrem de simplă pentru a da soluția cea mai potrivită, lucru pe care și eu mi l-am dorit de la mine, dar a fost extrem de greu de realizat și nu mi-a ieșit mereu, așa cum îi ieșea lui Alexandru BRODEALĂ întotdeauna. Ca să nu spun că atunci când vorbea avea un zâmbet foarte încurajator, care te făcea să pleci încărcat cu energia că dacă mergi să lucrezi, totul este  bine rezolvat.


(19 martie 2023) 

No comments:

Post a Comment