Tuesday, March 21, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Lucia RUSU

Pe Lucia RUSU am cunoscut-o din vremurile când venea la Conferința Internațională de Informatică Economică pe care noi cei din Departamentul de Informatică Economică din ASE o organizam la București împreună cu Asociația Profesională INFOREC și de la Universitatea BABEȘ-BOLYAI se deplasa de fiecare dată o echipă reprezentativă dem profesori, și asistenți cu lucrări deosebit de interesante. De fiecare dată când am sosit la Cluj fie ca membru într-o comisie la o susținere de doctorat, fie ca membru într-un concurs de promovare, m-am întâlnit cu profesoara Lucia RUSU și am aflat lucruri extrem de interesante despre preocupările sale privind dezvoltarea învățământului de informatică economică din Cluj.
Lucia RUSU este absolventă a Facultății de Calculatoare de la Instituttul Politehnic din Cluj, promoția 1986.
În anul 1997 Lucia RUSU a susținut teza de doctorat intitulată Contribuții la proiectarea unui sistem informațional în cooperația meșteșugărească.
În intervalul 1991 - 1993, Lucia RUSU a fost asistentă universitară.
În intervalul 1993 - 1998, Lucia RUSU a fost lector universitar.
În intervalul 1998 - 2001Lucia RUSU a fost conferențiar universitar.
Din anul 2001, Lucia RUSU este profesoară universitară la vârsta de 38 de ani.
Profesoara universitară Lucia RUSU a publicat numeroase lucrări dintre care eu amintesc aici:
Ștefan NIȚCHI, Cristian BOLOGA, Robert BUCHMANN, Sebastian CHIȘ, Monica CIACA, Mircea MOCA, Lucia RUSU, Gheorghe SILAGHI Dan SITAR, Liana STANCA, Nicolae TOMAI- Informatică Economică de la A la X, Editura Risoprint, Cluj,  2012
Ștefan NIȚCHI, Constantin AVORNICULUI, Cristian BOLOGA,  Monica CIACA, Lucia RUSU,  Gheorghe SILAGHI, Dan SITAR TĂUT, Liana STANCA, Nicolae TOMAI - Elemente avansate de informatică economică, Risoprint Cluj-Napoca, 2009
Rodica AVRAM NIȚCHI, Robert BUCHMANN, Ramona LACUREZEANU, Loredana MOCEAN, Silviu POPA, Lucia RUSU, Dan SITAR-TĂUT, Nicolae TOMAI, Liana STANCA, Ștefan NIȚCHI, Miranda VLAD - Birotică, Editura Risoprint,2005
Ștefan NIȚCHI, Rodica AVRAM NIȚCHI, Sebastian CHIȘ, Ramona LACUREZEANU,  Loredana MOCEAN, Silviu POPA, Lucia RUSU, Dan SITAR TĂUT, Liana STANCA, Nicolae TOMAI, Monica CIACA, Robert COROȘ, Răzvan PETRUȘEL - Informatică economică și de afaceri, Risoprint, Cluj-Napoca,  2006
Pe mine m-a impresionat foarte mult la Lucia RUSU deschiderea pentru a aborda probleme foarte noi, eficiența de a realiza proiecte cât mai variate și modul special de a comunica în echipele în care a lucrat. Am văzut la Lucia RUSU pasiunea cu care vorbea despre lucrările pe care le-a reaqlizat, despre modul în care a derulat etapele ciclului de cercetare la fiecare dintre ele. Absolventă de Automatică fiind, Lucia RUSU avea un stil al ei de lucru, o mare anvergură de a aborda problemele și o dinamică aparte în soluționarea acestora, folosind cele mai noi metode.
Am urmărit articolele pe care le-a publicat în revista Informatica Economică și aici mă refer la Implementing SaaS Solution for CRM realizat împreună cu Adriana LIMBĂȘAN, din vol. 15, no. 2/2011 al revistei, la articolul Business Process Management in Service-Oriented Companies realizat împreună cu Simona KLEINHEMPEL, Ştefan Ioan NIŢCHI din vol. 14, no. 3/2010 al aceleiași reviste și la articolul Collaborative Learning Framework in Business Management Systems, realizat împreună cu Loredana MUREŞAN, Raluca ARBA, Vladimir GRIGORE din nr.3(47)/2008 al revistei Informatica Economică.
Există oameni care știu să formeze echipe sau care lucrează în echipe și au rezultate prin stilul lor de muncă și prin atmosfera de creație pe care o dezvoltă, iar Lucia RUSU este un astfel de om. De fiecare dată când am mers la Cluj, am văzut-o pe Lucia RUSU înconjurată de colegii cu care colaborează și cu care are a realizat lucruri deosebit de interesante și mai ales durabile. Sunt calități ale profesoarei Lucia RUSU care m-au impresionat foarte mult.
 



(21 martie 2023) 



 

No comments:

Post a Comment