Victor VĂCARU a fost pentru o perioadă foarte scurtă de timp cadru didactic în Catedra de Informatică Economică. El lucra în colectivul de Sisteme de calcul și de operare alături de profesorii Florin PILAT, Gheorghe DODESCU, Floarea NĂSTASE, Carmen TIMOFTE, Adrian VASILESCU. Discuțiile mele cu Victor VĂCARU mi-au arătat că aveam în față un tânăr valoros, care fusese un student strălucit în facultate și terminase o facultate grea, iar în colectivul său era recunoscut pentru profesionalismul său. În 1996 el s-a înscris la doctorat la profesorul universitar Gheorghe DODESCU, cu o temă intitulată Modelarea si optimizarea sistemelor de plată și evidență cu ajutorul SMART cardurilor cu aplicații în domeniul bancar (credit /debitcard).
În învățământul superior al acelei perioade, vremurile era foarte aspre și un absolvent care în industrie câștiga un salariu de 10 ori mai mare decât ca asistent universitar au determinat ca mulți dintre tinerii foarte valoroși, stăpâni pe meserie, să migreze spre industrie. Așa a procedat și tânărul asistent universitar Victor VĂCARU. Am regretat plecarea sa din catedră, căci avea atât aprecierea studenților, cât și respectul colegilor. Dacă el ar fi dus la bun sfârșit demersul său, cu certitudine s-ar fi ajuns la un alt stadiu al abordării cardurilor, fără a mai fi vorba de un premier care se laudă pe la colțuri că el lucrează doar cu banii cash...
Eu găsesc un minus și la colectivul unde Victor a lucrat, căci dacă ar fi avut trasată cu claritate traiectoria și dacă i s-ar fi permis și un alt job în paralel, cu siguranță lucrurile ar fi stat altfel.
VACARU VICTOR CRISTIAN | |
Data înmatricularii | 01/10/1996 |
Conducator stiintific | Prof. Dr. Ing. DODESCU GHEORGHE |
Tema tezei de doctorat | Modelarea si optimizarea sistemelor de plata si evidenta cu ajutorul SMART cardurilor cu aplicatii în domeniul bancar (credit /debitcard) |
No comments:
Post a Comment