Pe Remus TUDORICĂ îl știam din studenție. Apoi l-am întâlnit la ICI, căci el lucra la Centru de Perfecționare în Informatică - CPI. În anul 1995 în luna aprilie a fost înmatriculat la doctorat cu teza având titlul panificat intitulată Prelucrarea informației economice transpusă în imagini și obiecte și conducător științific era profesorul universitar Ioan ODĂGESCU.
În anul 2003 Remus TUDORICĂ a susținut teza de doctorat de 174 de pagini intitulată Prelucrarea informatței economice transpusa în imagini și obiecte exact cum a fost stabilit în anul 1995, cu conducătorul științific Iona ODĂGESCU.
Ceea ce m-a impresionat pe mine foarte mult a fost faptul că diferența de vârstă dintre doctorandul Remus TUDORICĂ și conducătorul său de doctorat profesorul Ioan ODĂGESCU era ca și inexistentă, iar eu când am rugat un fost coleg de studenție să devină doctorandul meu, căci era un om deosebit de bine pregătit profesional acolo unde lucra și îmi dădea certitudinea că va încheia cu succes stagiul doctoral, am fost refuzat frumos. peste ani, fostul meu coleg a recunoscut că nu a acceptat ca eu să-i fiu conducător de doctorat, din orgoliu căci fusesem colegi de serie, iar regretul lui s-a concretizat și prin faptul că pensia lui era ceva mai mică. dacă ar fi avut doctorat ar fi câștigat 15% la salariu și acest lucru s-ar fi reflectat în pensie.
(21 martie 2023)

No comments:
Post a Comment