În galeria studenților informaticieni de excepție face parte și absolventul nostru de la Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, Secția de Informatică Economică cu numele de Lucian ANGHEL. Dacă ar fi să rezum calitățile lui Lucian ANGHEL voi scrie: profunzime în gândire, seriozitate în abordări, perseverență în a fi la zi în domeniu, ritmicitate în muncă, spirit analitic și corectitudine în evaluări.
Am avut fericita ocazie să fiu în comisia de evaluare a tezei de doctorat elaborată de Lucian ANGHEL de 300 de pagini intitulată Sistem informatic pentru managementul resurselor si plasamentelor unei banci comerciale și coordonată de profesorul universitar Gheorghe SABĂU, teză susținută în anul 2002. Referatul meu a avut drept concluzie acordul meu să i se atribuie lui Lucian ANGHEL titlul de doctor în economie, specializarea cibernetică economică și statistică, cu calificativul foarte bine, pentru că în teză el a făcut o analiză de calitate, soluția propusă a fost validată cu succes în practică și elementele de originalitate incluse conferea acea noutate necesară atribuirii titlului științific de doctor autorului tezei.
De-a lungul anilor Lucian ANGHEL a publicat o serie de lucrări din care enumer aici Microeconomia in (micro) sinteza realizată împreună cu Laurentiu-Mihai TREAPAT - 2016, De ce esueaza companiile? : 10 greseli si 100 de solutii realizată împreună cu Iancu CUDA, Alexandru TĂNASE -2018, Managementul lichiditatii bancare realizată împreună cu Nicolae DĂNILĂ, Marius DĂNILĂ - 2002, dar și altele.
Lucian ANGHEL m-a impresionat prin claritatea textelor pe care le elaborează, iar eu știu că numai un om care știe foarte bine despre ceea ce scrie va elabora texte clare, iar Lucian este un profesionist adevărat.
(22 martie 2023)
No comments:
Post a Comment