O idee nu proastă, ci foarte proastă...

 În 15 iunie 2022 am avut ideea de a scrie pe acest blog o înșiruire de articole despre 1000 de oameni care m-au dezamăgit. Era vorba numai despre oameni în viață care m-au dezamăgit. Eram extrem de optimist, crezând că oamenii care m-au dezamăgit sunt oameni speciali, încărcați de calități, dar care în raport cu unele criterii ale mele, prin ceea ce au făcut la un moment dat,  au reprezentat elemente pe care le-am încadrat în zona dezamăgirilor.
Am identificat omul.
Am căutat pe Internet CV-ul omului.
Mi-am făcut un șablon.
După ce am găsit suficiente elemente, m-am apucat de scris.
Azi 4 noiembrie pe la trei dimineața am terminat de scris ultimul articol din cele 1000, câte mi-am propus. Nu a fost deloc o muncă ușoară. Nu aș mai face niciodată un astfel de demers inutil, bizar și mai ales inegal, din moment ce a reprezentat un scop în sine. Era interesant dacă îmi propuneam să fac o cercetare sociologică, dar cum nu sunt sociolog, calitatea și complexitatea acestei cercetări ar fi fost îndoielnice.

După ce am făcut săpături prin CV-urile câtorva mii de persoane care m-au dezamăgit am suficiente elemente să trag o serie de concluzii.

Prima concluzie: niciuna dintre persoanele care m-au dezamăgit nu este absolventă a uneia din primele 20 de universități ale lumii, deși unele dintre persoane au scris câte ceva despre cursuri de scurtă durată care nu se verifică în niciun fel, pe la unele dintre acele mari universități.

A doua concluzie: majoritatea persoanelor înșiră în CV-uri tot felul de chestii, multe mastere, absolvirea de cursuri la Colegiul Național de Apărare, cursuri postuniversitare și alte specializări de scurtă durată, cu care să impresioneze prin cantitate, nu prin calitate.

A treia concluzie: persoanele născute după anul 1965 au preferat să meargă la studii la facultăți din universitățile aflate undeva sub linia care le delimitează de primele 35 de universități din cele 75 de universități românești evaluate la nivel național.  

A patra concluzie: extrem de multe persoane care m-au dezamăgit, au terminat o facultate care le-a dat o specializare, dar ele lucrează în domenii total diferite, diploma de licență fiindu-le necesară doar pentru a arăta că au fost în stare să dea niște examene, din moment ce cunoștințele acumulate în facultate nu au nicio tangență cu locurile lor de muncă unde își desfășoară activitatea.

A cincea concluzie: am observat că persoanele care își desfășoară activitatea pe funcții eligibile, numite și aleșii noștri, fie că sunt primari, deputați, senatori sau sunt validate de parlament, în CV-uri au trasee politice sinuoase, ca să nu spun că sunt traseiste.

În acest context, dezamăgirile mele nu sunt mari, căci eu am o teorie: dacă o persoană este de nota 5(cinci) eu sunt de vină dacă îi cer o soluție de nota 8(opt) la o problemă, pentru că ea nu este în stare vreodată să-mi dea o soluție decât de nota 5 sau de o notă sub 5. Dacă din cele 1000 de persoane care m-au dezamăgit identificam și eu 300 de persoane cu CV-uri și cu activitate mult peste medie, consideram că efortul depus s-a justificat. Nefiind îndeplinită această condiție, am munci ca un fraier cam 5 luni degeaba, căci ceea ce mi-am demonstrat studiind, intuiam și nu era nevoie să aprofundez problema că nu mi-a folosit la nimic.

Concluzie: ideea de a face cele 100 de articole despre 1000 de oameni care m-au dezamăgit a fost o idee foarte proastă. Nu am abandonat-o pentru că mie îmi place să termin ceea ce am început.

(04 noiembrie 2022)