Știam că Ana BLANDIANA scrie și proză, dar nu am avut interes să citesc scrierile sale, căci de când am văzut că are rime de tipul zid - partid, m-am lămurit cum stau lucrurile, iar după 1989 am văzut că s-a văitat că regimul comunist a marginalizat-o, iar eu aveam volumul de versuri publicat în BPT în zeci de mii de exemplare cu un cuvânt înainte scris de Eugen SIMION parcă...
Mie îmi plac prozatorii care dacă le-ai citit o carte, când deschizi o altă carte identifici fără prea multă dificultate că este vorba de Liviu REBREANU, Marin PREDA, Zaharia STANCU, pentru că fiecare are stilul său. În cazul lui Ana BLANDIANA un asemenea stil este greu de definit. Fraza ei este lungă, aspră, iar conținutul nu are elemente spectaculoase, care să-l facă pe cititor, adică pe mine să zăbovească pe o pagină pentru a descifra lucruri mai dificile de pătruns.
Cartea Povestiri fantastice am primit-o cadou de la cineva cu gusturi rafinate, credeam eu și de aceea m-am pus pe citit. prima dezamăgire pe care am resimțit-o a fost aceea că multe dintre texte erau vechi, chiar foarte vechi, de prin 1977 sau din 1982, dar erau și câteva din secolul al XXI-lea. M-am chinuit să citesc cele 372 de pagini dar în capul meu este o învălmășeală de chestii. Probabil Ana BLANDIANA așa ceva și-a dorit să rămână în capul cititorilor ei. Cartea a apărut în anul 2016 la Editura HUMANITAS a lui Gabriel LIICEANU, acolo unde publică și scriitorul meu preferat Radu PARASCHIVESCU. Nu m-am încumetat să scriu despre carte până acum pentru că mai așteptam ceva. dacă am văzut că nu a mai apărut ceva la DIVERTA, la mine-n mahala, am zis că e timpul să scriu câteva rânduri. Totuși Ana BLANDIANA este poetă și nu orice poetă, ci una bună, de rezonanță. Ca prozatoare, nu.
(13 noiembrie 2022)
No comments:
Post a Comment