Lucrarea scrisă de Vasile RUS și publicată în anul 1997 la Editura Albastră într-un tiraj de 300 de exemplare, intitulată Fondarea informaticii clujene, este o frescă a rolului pe care l-au jucat specialiștii din Cluj în dezvoltarea teoriei și practicii informaticii clujene, ca parte a informaticii românești.
La Cluj a fost creată o puternică școală de informatică teoretică sub conducerea academicianului Tiberiu POPOVICIU.
La Cluj au fost proiectate și realizate calculatoarele din gama DACICC și CE.
La Cluj a fost dezvoltat software de bază pentru calculatoarele I-100, FELIX C256 și CORAL.
La Cluj a existat un Centru de calcul Teritorial de mare valoare, simbol al informaticii românești.
La Cluj au scris cărți de informatică Teodor VUȘCAN, Liviu IFTODE, Smaranda DERVEȘTEANU, Andrei ENYEDI, Sanda CHERATA, Carmen OPREA, Ștefan NIȚCHI, Ioan VESA, Vasile PETEANU, Emil MUNTEANU și mulți alții.
La cluj au fost realizate aplicații informatice deosebit de valoroase pentru fabricile și combinatele de pe platformele industriale ale Transilvaniei, în carte fiind prezentate 46 dintre ele într-un tabel la paginile 148 - 150.
Munca depusă de Vasile RUS a fost imensă și cine dorește să scrie o carte de Istorie a informaticii românești nu va face pași semnificativi în demersul său, fără a utiliza rezultatele cercetărilor pe care Vasile RUS le-a inclus în cartea sa, care este, după părerea mea, nu o carte memorialistică, ci mai degrabă o carte de istorie, de cercetare științifică, bazată pe o documentare amplă și temeinică.
Cred că dacă la Timișoara, Iași și București s-ar elabora astfel de cărți, ar fi creat contextul scrierii unei lucrări destinate prezentării fenomenului informatic di România de la începuturi și până în prezent, exact așa cum a fost el, în toată complexitatea, de la producția de tehnică de calcul, de la dezvoltarea de software, realizarea de proiecte de cercetare științifică, implementările din industrie, până la pregătirea forței de muncă în licee și facultăți cu profil de informatică.
(14 noiembrie 2022)
(14 noiembrie 2022)
No comments:
Post a Comment