Filmul They Shoot Horses, Don't They? a avut un buget de 4,86 milioane USD și încasări de 12,6 milioane, ceea ce înseamnă, după toate scăderile, că a revenit casei de filme producătoare ABC Picture, cel puțin 2,5 milioane de USD ca profit net, adică peste 50% din ceea ce s-a investit. A fost o investiție profitabilă, ceea ce mă duce cu gândul, la întrebarea dacă la noi, vreun producător care pune la bătaie banii primiți de la stat, își pune vreodată problema recuperării investiției.
Superproducția americană Cleopatra din 1963 a avut un buget de 31,1 milioane USD și încasări din fil de 57,6 milioane USD, dar și încă 40,3 milioane USD din difuzări la tv și în teatre, ceea ce înseamnă că profitul net a fost de 10 milioane USD, adică 25% din valoarea investiției, ceea ce înseamnă un câștig foarte bun, zic și eu, dar nu ca să mă aflu în treabă.
Filmul Nașul (The Godfather) din 1972 a avut un buget de 6 milioane USD și încasări de 268,5 milioane USD, ceea ce cred eu că s-a ajuns la un profit net de peste 120 milioane USD, adică de 20 de ori investiția, ceea ce arată că regizorul Martin SCORSESE a avut mână bună, iar studiourile Paramount au dat lovitura. Așa se îmbină arta cu businessul, ceea ce pe Dâmbovița e imposibil atât timp cât banii pentru cinematografie vin de la buget și toți stau cu mâna întinsă la ce pică din mila guvernului.
Cam la toate filmele americane este prezentat bugetul și încasările, pentru a se vedea eficiența sau din contră, că filmul a fost pe pierderi și doar rin compensări a permis producătorului să meargă mai departe.
Am încercat să văd câteva filme românești lăudate de unii și de alții, filme care au primit premii importante. Sunt filme de lift, adică doar câți inși încaă într-un lift ar merge să vadă acele filme. Dacă vreau să văd mizeria vieții de zi cu zi, nu plătesc bani la cinema și nici nu pierd timpul într-o sală unde se proiectează un film, ci doar merg pe stradă spre servici sau mă întorc de la servici și mi-e suficient.
Atât timp cât scenariile nu vor satisface cerințele unui grup țintă printre care mă număr și eu, atât timp cât regizorul nu va face artă, atât timp cât actorii nu vor mai fi doar niște plastilină în mâna regizorului și vor crea personaje de film, nu voi merge la film sau dacă se va da la tv un film, voi schimba canalul în secunda a doua, când voi vedea că filmul nu este ceea ce vreau eu.
Am auzit că sunt unii care-și pun casa la bătaie pentru a face film. Mi-ar părea bine dacă filmele cu investiții private ar fi atât de bune încât să scoată investiția și respectivul investitor să meargă mai departe și să inaugureze o nouă eră în cinematografia mioritică, bazată pe eficiență reală, nu pe miloaga la banul de la buget, unde toată lumea se face că face ceva și în final ies filme nu slabe, ci foarte slabe, iar străinii le răsplătesc cu premii că ei nu știu realitatea românească și temele din filme li se par cool.
Morala: vreau să trăiesc ziua să văd la filmele românești buget și box office cu cifrele reale ale cheltuielilor și încasărilor, pentru a-mi da seama cine suntem și câte parale facem.
(05 iunie 2022)
No comments:
Post a Comment