Serghei MIZIL este la bază artist plastic. Are picturi despre care cei care le-au văzut au cuvinte de laudă. El este acum un bărbat în toată puterea și la cei 67 de ani ai săi, pe care nu-i arată, este o prezență plină de viață. Serghei MIZIL are tot timpul zâmbetul pe buze. Este invitatul televiziunilor și nu se plictisește nimeni ascultându-l când vorbește.
Serghei MIZIL m-a dezamăgit cu modul în care prezintă vremurile comuniste. El se prezintă ca un rebel, ca un personaj care prin poziția de fiu de nomenklaturist de prim rang, avea acces la toate resursele pe regimul comunist le punea la dispoziție celor din cercul de nivel unu, adică a celor care-l includeau pe Nicolae CEAUȘESCU.
Nu am pretenția ca Serghei MIZIL să fie un exeget al acelei perioade, dar nici să prezinte totul sub formă comică, spre deliciul celor care-l ascultă, pentru că acea perioadă avea dramatismul și latura tragică, pe care el nu avea cum s-o știe, din moment ce sistemul îl înfășura suficient de puternic pentru a-l izola de lumea înconjurătoare, lume reală, cu nenumărate lipsuri și privațiuni.
Serghei MIZIL mă dezamăgește că el nu spune exact cum a fost atunci, pentru că tânăra generație ar trebui să înțeleagă fără a trece ei prin filtrul altora, nu al lor. Vorbind prin glume, Serghei MIZIL nu aduce adevărul la suprafață. El spune că la gospodăria de partid se aduceau mărfuri la prețuri simbolice. Așa era atunci la magazinele cu circuit închis. Dar poporul nu avea acces la acele produse. Serghei MIZIL ar trebui să spună de fiecare dată că privilegiați erau doar unii, restul oamenilor trăind în frig, sărăcie și foame.
Serghei MIZIL descrie teribilismul tinerilor din cercul lui Nicu CEAUȘESCU și pune accent pe acele elemente care sunt de suprafață, care impresionează pe oameni prin aceea că acolo, în cercul lui, exista o normalitate. Mă dezamăgește felul acesta de a arăta că așa au stat lucrurile. Comunismul românilor a fost ceva, comunismul celor din cercul unu al celor din jurul lui Nicolae CEAUȘESCU era altceva. Nu era ceva ca Serghei MIZIL să-și dorească și cineva să-i spună că nu este posibil, adică să-i dea peste mână. Așa că, nu trebuie să vină careva să spună că viața în comunism a fost idilică, normală, egalitatea dintre oamenii manifestându-se la toate nivelurile. Nu a fost deloc așa și faptul că Serghei MIZIL nu accentuează acest aspect mă dezamăgește. Ei erau acolo în sfera lor ceva, iar noi ceilalți eram o altă lume.
(25 iunie 2022)
No comments:
Post a Comment