Unde este literatura de sertar?

Noi românii avem un talent fantastic a găsi justificări la neputința noastră de a face lucruri prin care să ne remarcăm în rândul lumii civilizate. Noi găsim mii și mii de argumente prin care să justificăm de ce nu avem autostrăzi și trenuri de mare viteză. Unii, crezând în veșnicia comunismului, spuneau că sunt doldora de talent, că scriu și scriu și scriu, dar nu publică pentru că cenzura comunistă le stă în cale, dar literatura lor este pusă la sertar pentru vremurile favorabile operelor lor, fiind conștienți că acele vremuri nu vor sosi niciodată. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg și a venit ziua de 22 Decembrie 1989 când comunismul s-a dus pe apa sâmbetei, deși era vineri. Momentul adevărului a venit și a arătat că în liberate editurile nu au publicat cărțile interzise de comuniști pentru că aceste cărți nu au existat. Literatura de sertar era doar o himeră cu care își alimentau imaginația nu numai scriitorii, ci și cititorii creduli, care sperau că în momentele de libertate, vor avea posibilitatea să citească marile capodopere ale literaturii neamului românesc. N-a fost să fie. Cum nu avem autostrăzi, nu avem nici literatură de sertar. Literatura nu se scrie singură, cum nici autostrăzile nu se construiesc singure. Trebuie talent, trebuie timp, trebuie muncă, ceea ce nu se obține bătând din palme.

Nu avem literatură de sertar pentru că nici nu aveau despre  ce să scrie autorii, ca să fie ceva interesant. Ce poezii anticomuniste ar fi scris poeții, care să mai fie și citite? Proza anticomunistă nu ar fi fost interesantă căci s-ar fi referit la oportuniști, la turnători, căci aplaudacii erau cu sutele de mii, comuniști erau 4 milioane, iar turnători erau și ei 7 milioane. Literatura de sertar n-ar fi fost bine primită, căci fiecare cititor s-ar fi regăsit într-o postură puțin favorabilă. Mai bine că nu există.

(04 august 2023)