Monday, August 14, 2023

Ce se mai aude de pensiile românilor?

Pensionarii reprezintă trecutul, căci ei au muncit cândva, iar generațiile care trebuie să le plătească pensiile, căci ei au contribuit la fondul de pensii, se fac că plouă și cu un dispreț de neînchipuit îi tratează pe bătrâni care sunt și bolnavi și neputicioși, ca pe niște gunoaie, deși ei vorbesc frumos despre bătrâni, făcându-i seniori, în realitate bătrânii sunt trecuți pe ultimul plan. De fiecare dată, televiziunile nu pregetă să spună că sunt 5 milioane de pensionari și 6 milioane de muncitori, iar cei 6 milioane trebuie să-i țină în cârcă pe cei 5 milioane de trântori, consumatori inutili și nu mai știu cum să-i jignească, de parcă ei nu vor fi niciodată bătrâni, bolnavi, inutili.
Acum se vântură un procent din PIB definit de Cristian GHINEA, procentaj care i-ar încurca pe guvernanți să mărească pensiile și guvernanții varsă lacrimi de crocodil, compătimindu-i pe pensionari că nu au din ce să le mărească pensiile.
Mulți miniștri ai muncii s-au lăudat că vor face ei o lege a pensiilor care să înlăture toate inechitățile. Au rămas vorbe în vânt și inechitățile nu numai că nu s-au estompat, ci s-au adâncit, din moment ce legea pensiilor este făcută și modificată la greu, fiind imperfectă din start.
Acum se laudă premierul CIOLACU că merge la Bruxelles să ceară eliminarea acelui procent din PIB care l-ar limita pe el să mărească pensiile. E doar o vorbă-n vânt, că oameni cu pensii decente ar însemna cam 4 din cele 5 milioane de pensionari, mai puțini de votanți spre  o zonă politică, adică pensionari care n-ar mai fi duși cu zăhărelul, căci și-ar primi adevăratele lor drepturi.
Posturile de televiziune se laudă că știu ele procente și sume, ca să aibă audiență, deși nu știu nici ele nimic, pentru că hotărârile se iau cu câteva zile înainte de a se face majorarea, dacă se face. dar televiziunilor le place să-i aburească pe telespectatorii lor cu ipoteze șocante și cu promisiuni vagi, ca să le treacă timpul.
Este clar ca lumina zilei acum că există un proces de digitalizare a dosarelor pensionarilor, căci procesul de digitalizare este aproape finalizat, că trebuie finalizat până la finele acestui an. dacă digitalizarea se va produce, toate simulările de creștere a pensiilor și de construire a formulei de calcul a pensiilor, cu coeficienți și ce-o mai fi, vor permite accesarea bazei de date a pensionarilor și toate calculele se vor face într-o secundă și jumătate, să zicem. Decidenții vor avea posibilitatea să lucreze cu toate cele 5 milioane de dosare și nu nu eșantioane și va exista o imagine exactă a efectelor pe care le generează o nouă formulă, procentele de majorare a pensiilor și verificarea pe concret a tuturor ipotezelor nu va mai fi o problemă.
Ce se aude cu pensiile românilor? Este o întrebare de bun simț. Dar cum pe meleagurile mioritice bunul simț e plecat cu sorcova, răspunsul la această întrebare întârzie să vină în disprețul celor care-l așteaptă.

(14 august 2023)

No comments:

Post a Comment