Tuesday, August 22, 2023

Isteria din televiziuni continuă

Televiziunile vor senzaționalul și realitatea de zi cu zi, le oferă acest senzațional cu vârf și îndesat. Au fost azilurile groazei, a fost decesul din maternitate, a fost accidentul făcut de șoferul drogat. Ele, adică televiziunile, știu cum să scoată apă și din piatră seacă pentru a face rating. Ele nu mai țin seama de nimic și de nimeni. Se procedează la lucruri care în mod normal nu ar trebui făcute. Este inuman să iei interviu unui părinte îndurerat care și-a pierdut fiul, pe care a doua zi îl va conduce pe ultimul drum. Pentru televiziuni nu contează nimic și ele fac totul pentru rating. Mi-am dat seama că așa stau lucrurile pentru faptul că ele cu precizie de cronometru întrerup interlocutorii la jumătatea ideii, pentru a introduce calupurile de publicitate, specifice maximei audiențe.
Televiziunile nu joacă deloc rol educativ, pentru că ele sunt preocupate să prezinte lucrurile doar prin prisma ratingului, iar educație presupune un cu totul alt ritm al delulării narațiunilor, iar ele sunt prea grăbite și prea concentrate pe rating, pentru a mai face loc și educației. În televiziuni faptele sunt prezentate prin prisma ratingului, ca și analizele pe care ei le fac acolo în platou, iar dacă un invitat se abate de la obiectivul televiziunii, imediat este bruscat verbal și discuția este dirijată în direcția care duce spre maximizarea ratingului.
Acum la ordinea zilei sunt capetele care trebuie să cadă din poliție. S-au rostit niște nume. În loc să se meargă la esență, la cauzele care au dus la cumplita tragedie în care a fost implicat șoferul drogat, ca în viitor să nu se mai producă astfel de nenorociri, în numele aceluiași rating, televiziunile cer căderea de capete. Prin similitudine cu celelalte situații, aici televiziunile își concentrează verbul spre căderea de capete. Pentru ele așa ceva înseamnă a da satisfacție maselor și a încheia problema, căci după 3 - 5 zile, orice eveniment cade în desuetudine și trebuie trecut la altceva, tot în numele ratingului. Televiziunile umblă după trofee și culmea este că le și primește, căci politicienii au prins frica și vor din răsputeri să satisfacă setea de sânge din televiziuni, care mai apoi se laudă că sunt a patra putere în stat.


(22 august 2023)

No comments:

Post a Comment