Ierarhizarea universităților, ca necesitate

Noi românii avem formulări extrem de interesante cu care nu fudulim teribil de tare și ne facem mai frumoși decât suntem. Și în cazul universităților, tot așa stau lucrurile. Există la nivel mondial o ierarhizare a universităților, astfel încât se vorbește despre:
- primele 5 universități ale lumii, 
- primele 10 universități ale lumii, 
- primele 100 universități ale lumii, 
- primele 500 universități ale lumii, 
- primele 1.000 universități ale lumii.
Cine are curiozitate de a intra pe un portal unde se află o astfel de ierarhizare dând căutare după țară, va vedea că universitățile românești se află după poziția 501 și cele mai multe se află după poziția 1.201 dintr-u total de 2.112 entități. Cum nouă ne plac formulările în care suntem cei mai cei dintre cei mai cei, evident, o astfel de clasificare:

- ne enervează,

- ne nemulțumește,

- ne scandalizează,

- ne determină să luăm măsuri.

De aceea, s-a trecut la crearea unei clasificări proprii, mioritice a universităților românești, pentru că noi suntem cei mai buni dintre cei mai buni, suntem ultimii, dar nu cei din urmă și toat așa cu dulcegării bizare, nefirești și liniștitoare, care nu fac să batem pasul pe loc și să râdă toți de noi că un popor de 20 de milioane de suflete nu are un laureat al premiului NOBEL, născut, crescut și trăitor pe meleagurile cele mioritice, dar și lucrând în spațiul carpato-danubiano-pontic. E bună și o astfel de clasificare, căci face lumină cât de cât între universități și ne arată cam ce universitate am terminat fiecare, căci una este să fii absolvent al universității de pe locul 10 și cu totul altfel ești privit dacă ai absolvit o universitate de pe locul 65 din 66 de universități clasificate. Normal ar trebui ca în CV-uri să fie scrisă facultatea absolvită și universitatea, dar și poziția universității în clasament, pentru a vedea că Universitatea Maritimă din Constanța este pe poziția 43, de exemplu.


(18 august 2023)