Trebuie să recunoaștem că în țărișoara noastră scumpă și dragă există nenumărate buboaie care așteaptă să se spargă în orice clipă. Mă refer aici al:
- poduri aflate în paragină, dar utilizate,
- școli care funcționează fără avize,
- clădiri cu bulină roșie,
- instalații electrice improvizate,
- baraje uzate gata să plesnească,
- turnuri cu fundații șubrezite,
- clădiri noi construite anapoda,
- căi ferate cu garanția depășită,
- sisteme de canalizare greșite,
- dar și multe, foarte multe altele.
- poduri aflate în paragină, dar utilizate,
- școli care funcționează fără avize,
- clădiri cu bulină roșie,
- instalații electrice improvizate,
- baraje uzate gata să plesnească,
- turnuri cu fundații șubrezite,
- clădiri noi construite anapoda,
- căi ferate cu garanția depășită,
- sisteme de canalizare greșite,
- dar și multe, foarte multe altele.
Ceea ce s-a întâmplat la Crevedia cu cisternele pline de GPL este doar unul din buboaiele care s-a spart și a împroșcat puroiul delăsării, neglijenței, lăcomiei și superficialității unui sistem care nu mai trebuie să continue așa în niciun caz. Cu nenumărați inși plătiți să se ocupe de bunul mers al lucrurilor, dar care se ocupă de tăiat frunză la câini, cu un grad de nepăsare nepermis de mare, lucrurile evoluează din rău în mai rău, încât prioritatea numărul unu pentru România este creșterea gradului de siguranță al cetățeanului prin investirea unor sume considerabile pentru a aduce toate construcțiile la nivelul de funcționare în condiții normale, având toate avizele ISU, astfel încât să nu mai existe nicio construcție în care oamenii să nu se afle în siguranță deplină pe motive chiar de provizorat în ceea ce privește aceste avize.
este foarte ușor să constatăm că unitatea X nu îndeplinește condițiile de siguranță în funcționare. Este și mai ușor să fie suspendată sau închisă acea unitate X, dar nu aceasta este soluția, căci dacă ne punem pe a închide, trebuie închise toate școlile, liceele și universitățile care funcționează fără avize ISU, trebuie închise toate magazinele, fabricile, care nu au avize ISU. Trebuie golite toate lacurile de acumulare și conductele, trebuie întreruptă activitatea la instalațiile asupra cărora nu s-au efectuat lucrări de mentenanță, deci să rămână în funcțiune doar acele entități care au toate avizele ISU de funcționare și se va vedea că se închide economia și oamenii vor trebui să locuiască în peșteri și să se hrănească cu fân. Schimbarea de atitudine se impune și de azi, cu inteligență și perseverență, trebuie dirijați bani, dar trebuie ca și oamenii să facă muncă voluntară pentru a schimba totul în țară, astfel încât oriunde ne întoarcem privirea să găsim numai entități care îndeplinesc toate condițiile de siguranță cerute de ISU pentru a funcționa. Orice abordare nu duce la nimic și azi, dar și peste zece ani sau peste cincizeci de ani vom privi neputincioși cum se produc catastrofe lângă noi fie din neglijență, fie din folosirea accidentală a unor instalații uzate, fie din uzura excesivă a unor elemente de bază care susțin construcțiile.
(27 august 2023)
(27 august 2023)
No comments:
Post a Comment