Tuesday, August 15, 2023

Cum banalul e ridicat la rang de excepțional

    Televiziunile nu au contenit să arate în buclă o blondă coaptă, excesiv de tunată cum se manifesta plenar în public arătând cât de puține lucruri știe să facă la anii ei, când toată lumea s-ar fi așteptat la cu totul altceva. Mie mi se pare foarte simplu, să faci ceea ce este extrem de ușor de făcut, dacă sumele necesare îți sunt disponibile și aici mă refer la corecții extreme pe care medicina estetică le realizează cu succes și fără dificultăți, la standardele impuse de proprietara îmbunătățirilor prin adaosuri volumetrice mai ales.
    Ținutele sumare sunt specifice persoanelor care au ce arăta și care au obiective extrem de clare pe termen mediu și pe termen scurt, persoane care contabilizează fiecare mișcare și care nu oferă spectacole în regim de voluntariat, mai ales în contextul nepotrivit. Ținutele sexy pentru corpuri recreate chirurgical nu au efectul dorit pentru că artificialul se vede din prima și nu este nimic de ascuns dacă materialul este insuficient și veșmântul este mulat, prea mulat chiar. Fiecare posesoare a corpului își știe valoarea și dacă apar elemente de supra-apreciere, rezultatul nu este cel așteptat, căci o rochie scurtă devine prea scurtă, o rochie decoltată, devine o rochie prea decoltată și în loc rochia să facă proiecția unei femei bine, realizează contrariul.
    Am remarcat câteva lucruri pe care le cataloghez ca fiind total nereușite, căci translatarea unor scene de casă în zone altele decât un apartament, au efect necorespunzător, mai ales dacă persoana aflată în centrul atenției, nu este obișnuită să fie în centrul atenției, căci una este să exersezi în fața oglinzii din dormitor și cu totul altfel stau lucrurile când manifestarea este în fața camerelor de luat vederi nu de pe platoul de filmare, ci pentru jurnalele de știri.
    Din punctul meu de vedere televiziunile au făcut dintr-un fapt banal, un lucru de excepție, căci au prezentat un cuplu aflat pe litoral la distracție, care dansa, ca fiind ceva ieșit din comun, ceea ce nu a fost adevărat, căci modul de a se îmbrăca al femeii, modul ei de a dansa nu au avut nimic excentric. Nu era la mănăstire, ci la club, nu trebuia să fie îmbrăcată în straie de călugăriță acolo în club, ci provocator, căci așa este la club, iar ceea ce face omul în club, face în club. Ce face omul pe stradă e treaba lui atât timp când nu încalcă normele de conviețuire și tulbură liniștea publică.
Exagerările presei sunt rele și arată micimea și lipsa de moralitate a acesteia.



(15 august 2023)

No comments:

Post a Comment