Dialog cu Ion-Dănuț LIXANDRU

Îi sunt recunoscător lui Ion Dănuț LIXANDRU pentru că a acceptat să purtăm acest dialog, pe care l-am gândit și structurat astfel încât cititorul să vadă marile diferențe în care generația mea a trăit și s-a format, comparativ cu generația lui, la distanță de 47 de ani una de cealaltă, eu fiind născut în 1947, iar el în 1994. Ceea ce am spus eu este marcat cu acronimul II de la Ion IVAN, iar ce spune Ion-Dănuț LIXANDRU este precedat de acronimul IDL, cele trei litere de început ale numelui interlocutorului meu.

II:     Despre copilăria mea lucrurile sunt foarte clare. Nu am mers la grădiniță decât foarte puțin, în anul premergător începerii școlii. Acasă m-am jucat tot timpul căci aveam o curte mare și un câmp imens în spatele casei. Nu aveam jucării. Nu aveam televizor, nu aveam radio. Povești auzeam când și când de la părinți. Poezii învățam de la frații mai mari. Despre Moș Gerilă și despre pomul de Crăciun am aflat prin clasa a V-a. Știam numai că de Crăciun se taie porcul, face cozonac, se merge cu Steaua, cu Plugușorul și cu Colindul. Am mers cu Steaua, cu Plugușorul și cu Colindul de prin clasa a IV-a. Știam că de Paști se merge la Denii, se merge la Înviere, se roșesc ouă, se face cozonac și se mănâncă miel. Atunci toți eram la fel. Comunismul îi adusese pe oameni la aceeași stare a sărăciei și lipsurilor. Ai mei luau pâinea, lemnele, uleiul, prosoapele pe cartelă. Din alimentară se cumpăra sare, făină, mălai, dropsuri, băuturi și pește la sare. Copilăria ta cum a fost?

IDL: Înainte de a răspunde întrebării, doresc să vă mulțumesc pentru dialog, trebuie să recunosc că îmi face o deosebită onoare! Acum… nu știu cât de diferită a fost copilăria mea, însă știu sigur că nici eu nu am vrut la grădiniță, drept urmare, mergeam destul de rar, și am început să fac asta cu 2 ani înaintea începerii școlii. Îmi aduc aminte că eram un copil răsfățat în copilărie, fiind mezinul familiei, dar nu eram răsfățat doar de familia apropiată ci și de rude. Comparativ cu dvs., lucrurile stăteau puțin altfel în privința sărbătorilor. Deși urmam tradițiile, este clar că bucuriile acelor sărbători ne erau disponibile și în afara lor. Locuiesc la țară, aproape de București, așa că nu am fost lipsit de bucuria tăierii porcului, nu neapărat doar în preajma Crăciunului și, desigur, orice sărbătoare era un prilej bun de a merge la biserică, împreună cu părinții, care ne-au crescut în spirit creștin ortodox pe mine și fratele meu. Trebuie să recunosc că nu prea mergeam cu colindul, am facut asta la o vârstă ceva mai înaintată când începusem să nu mai ascult așa mult de părinții, care de altfel nu prea ne lăsau să facem asta, nici acum nu știu din ce motiv. În privința alimentelor, niciodată nu au lipsit. O bună parte din copilărie am avut acces la supermarket-uri și alte magazine care nu prea îmi aduc aminte să fi dus lipsă de stocuri. Probabil era și un privilegiu al faptului că familia era una nu modestă din punct de vedere financiar. Nu erau chiar din pătura bogată a societății, dar niciodată noi nu am avut deficiențe financiare, iar piața ne oferea destule posibilități de unde să alegem.  

II:    Școala elementară a însemnat clasele I - VIII. Clasa nostră avea ferestre mari, tavan înalt și pe pereți se găseau portretele lui LENIN, MARX și ENGELS. În clasele I - IV am avut învățător. Cărțile mi le cumpărau părinții. Aveam ghiozdan de spate confecționat de tata. În ghiozdan aveam un maculator,

creion, călimară cu cerneală și toc cu peniță. Cu cărțile nu mergeam la școală. Teme de acasă aveam foarte puține. Cărțile nu aveau pagini multe. De scxris am învățat să scriu în clasă. De socotit am învățat să socotesc în clasă. Pe coperta exterioară a caietului de aritmetică era tabla înmulțirii și de acolo am învățat-o. Învățam singur. Nu era nevoie să-mi verifice cineva lecțiile, nici să mă asculte cineva tabșa înmulțirii sau să mă verifice careva dacă am învățat vreo poezie pe de rost. Niciodată nu m-a întrebat cineva ce note am luat. Eu știam că dacă învăț carte îmi va fi bine, dar dacă nu învăț carte voi merge la vaci, pentru că era nevoie și de oameni care să lucreze cu cârca.

La clasele V - VII am avut profesori. Nu mi-au plăcut geografia, istoria, limba rusă și științele naturii, pentru că însemna să pierd timpul cu a memora niște lucruri, ori acest efort mă făcea să transpir îngrozitor pe șira spinării. Mi-au plăcut algebra, geometria, limba română, fizica și chimia. Și acum am imaginea profesoarei de matematică Lucreția TROCAN care venea la clasă cu riglă, compas, echer și desena figurile geometrice, explicând lucruri pe care și azi le știu foarte bine. Venea și cu corpuri geometrice la clasă, le dezmembra și de la acele lecții am deprins vederea în spațiu și gândirea imaginilor generate de tot felul de secțiuni și de locuri geometrice.

Nu învățam multe. Nu lucram mult acasă, căci acasă trebuia să am timp de joacă și uneori de făcut treburi cerute de părinți. Dacă aveam lecții de făcut, le făceam singur, nesupravegheat, căci știam eu ce trebuie să fac, dacă vreau să merg mai departe pe drumul cărții, în viață. Clasa a VII-a am terminat-o la 14 ani. Între timp tata a cumpărat un aparat de radio la care ascultam seara muzică populară cu cântăreți veniți de la București, pe care îi vedeam și la Căminul cultural 23 August. Foarte rar prindeam emisiunea Bună dimineața copii, unde actrița Silvia CHICOȘ prezenta fapte pozitive ale pionierilor din diferite școli ale țării. Așa am făcut eu șapte clase. Tu cum ai făcut clasele elementare și pe cele gimnaziale?

IDL: După grădiniță, moment în care începusem să mă obișnuiesc cu școala, am urmat, tot în satul nata

l școala gimnazială, însemnând clasele I-IV. Aici lucrurile au fost destul de simple. Mereu eram cu cel puțin un pas înaintea colegilor pentru că am avut norocul să stau pe lângă fratele meu când își făcea temele, iar curiozitatea și implicarea mea alături de mama când el își făcea temele, m-a făcut să știu să scriu chiar înainte de a ajunge în clasa I cu litere de tipar. Tabla înmulțirii tot de la lecțiile cu el am învățat-o, ca și multe alte lucruri despre școala, deși am avut și eu vestitul caiet cu ea scrisă pe copertă. Îmi aduc aminte că aveam teme, foarte multe teme, pe care le făceam, de cele mai multe ori singur, fără ajutor din partea părinților, pentru că nu-mi plăcea să-I implic în sarcinile mele. Și eu am știut de mic ce trebuie să fac să pot să ies din mediul în care eram. Nu ma gândeam la vreo meserie concret, dar știam că nu trebuie să fac ce face tata. Tata este potcovar, chiar și acum practică meseria, iar mie niciodată nu mi-a plăcut, deși a încercat să o transmită mai departe. Îmi era clar că dacă nu voi merge pe drumul oferit de școală risc să fac ce făcea el. Nu mă îndrăgostisem de nicio materie prea mult, deși îmi plăcea matematica și pe alocuri limba și literatura română. După clasa a IV-a am mers la școală în București, făceam naveta alături de alți copii mai mari, care de cele mai multe ori erau liceeni. Cred că aici a fost unul dintre punctele cele mai importante din viața mea. Am nimerit un loc deloc familiar, un teritoriu în care nu mai puteam să iau așa ușor premiul I pe care îl luam cu lejeritate înainte. Școala avea cu totul alte exigențe și colegii erau, de data asta, cu un pas înaintea mea. A trebuit să lucrez mai mult să pot ajunge la nivelul lor, mai ales în privința limbii engleză, care nu-mi era deloc cunoscută. Am început să leg și prietenii frumoase printre colegii de atunci, și mă agățam de ei să învăț mai multe, să ies din mediul în care eram, unul nu tocmai benefic, contemporan și antrenant. Și cred că reușeam. Până în clasa a VIII-a, când urma să schimb ciclul de învățământ, am tot accelerat și acumulat multe cunoștiințe de la profesorii mei și chiar de la colegi.

II:    Pe vremea mea, în clasa a III-a sau a IV-a elevii silitori deveneau pionieri. Era o întrecere între copii să primească cravata roșie de pionier. Am fost pionier. Trebuia să-i salut pe pionierii mai mari. Eram organizați în grupe și detașamente la nivelul clasei și la nivelul școlii era o unitate de pionieri. Fiecare grupă, fiecare detașament, fiecare unitate avea câte un comandant, de regulă, aleși din rândurile celor mai buni elevi. Se organizau adunări de detașament, de unitate, unde se discuta despre învățătură, despre disciplină.

În Pitești era casa pionierului cu foarte multe cercuri, unde pionierii mergeau să învețe să deseneze, să construiască aeromodele, să mânuiască păpușile, să cânte, să facă balet și să meșterească scule din metal. Eu am ales cercul de desen și pictură, unde am învățat să desenez și să folosesc acuarelele, dar și papier mâché, care însemna de fapt să iau cutii de carton de la magazinul alimentar, să le bag într-un lighean cu apă, să descompun cartonul în foițe subțiri, să fac un lipici din făină și apă, să iau acele foi subțiri pe care să le așez într-o matriță de ghips, să pun sun strat de lipici, iar o foiță de la carton și tot așa. Apoi le lăsam să se usuce. După aceea scoteam mulajul rezultat din matrița de ghips. Așa am construit capete de păpuși, mulaje ale mâinilor, fructe și multe altele. Era importantă construirea matrițelor, căi folosind două matrițe se obțineau două piese care asamblate formau capul păpușii sau un măr sau o mână sau orice altceva. Mergeam la Casa pionierului o dată pe săptămână. Acolo îi întâlneam pe copiii de la alte școli din Pitești care aveau și ei aceeași pasiune pe care o aveam și eu. Tu nu ai apucat vremurile cu pionieri. Cum vă organizați timpul liber?

IDL: Cu toată sinceritatea, nu știu nici acum cum îmi organizez timpul liber, pentru că mereu am îmbinat activitățile cu ceva mai mult sau mai puțin productiv. Îmi aduc aminte că după ce veneam de la școală, după drumul lung cu maxi-taxi, în care mă fura și somnul uneori, după ce făceam temele nu rămânea prea mult timp liber. De cele mai multe ori acel timp îl petreceam fie în fața televizorului, fie în fața calculatorului. Încă din clasa a III-a, ai mei ne-au cumparat un calculator. Internetul a apărut puțin mai târziu, dar sigur puteam să mă joc unele jocuri video. Eram destul de fascinați de tehnologia de atunci, și asta datorită unui văr care ne învăța despre calculatoare. Imi plăcea să știu cum funcționează și am prins rapid cum trebuie folosit și nu doar atât. Nu-i departe vremea în care mergeam la vecinii care abia își cumpărau calculatoarele și mă chemau să le instalez sistemul de operare sau să le dau unele sfaturi. Începusem să îl folosesc destul de des și pentru școală, dar și pentru jocuri, vizionat filme și discuții pe rețele de socializare, precum yahoo messenger. Tehnologia începuse să îmi acapareze timpul înca de pe atunci, când foloseam și un telefon mobil. Nu erau dintre cele mai performante, dar mi-au deschis noi orizonturi în aflarea de informații. Nu prea ieșeam pe afară. Nici acum nu o fac des. Poate că-i și vina părinților care nu prea ne lăsau, cum nici cu colindul. Când ieșeam, îmi plăcea să joc fotbal, sau de-a v-ați ascunselea, dar parcă tot un joc de FIFA(fotbal) pe calculator era mai atrăgător. Uneori rămâneam după școală, puțină vreme, cu colegii. Îmi era imposibil să mă reîntorc în oraș unde ei stăteau, dar făceam cumva să-mi pot permite ceva timp liber și cu ei.

II:     După terminarea Școlii generale mi s-a dat o diplomă și am mers să mă înscriu la examenul de admitere la liceu, dar i se zicea altfel în titulatura oficială. Nu-mi amintesc să se fi spus la clasă care sunt capitolele din cărțile de Limba română și din cărțile de matematică necesare examenului. Aveam câteva cărți de limba română de algebră și de geometrice și punct. Trebuiau știute poeziile, trebuiau citite operele ale căror fragmente erau în cărți. Nu existau meditatori. Fiecare liceu avea examenul său de admitere, cu subiectele sale. Erau două probe scrise, una la română și una la matematică și două probe orale, una la română și una la matematică. În oraș erau trei școli medii, căci denumirea era preluată de la învățământul din URSS. Eu am terminat Școala Medie nr. 3, Al. ODOBESCU. Durata studiilor medii era de patru ani, respectiv, clasele VIII-XI-a. Programa școlară a inclus discipline care mi-au plăcut și discipline pe care le-am detestat cu toată ființa mea. Disciplinele care mi-au plăcut au fost algebra, geometria, analiza matematică, limba și literatura română, chimia, fizica și sportul. Materiile bazate pe memorat m-au făcut să-i dau dreptate poetului BACOVIA care a zis că liceul a fost cimitirul vieții lui. Nici în liceu nu am primit multe teme de rezovat pentru acasă. Nu exista noțiunea de teme de vacanță. Elevii nu se meditau pentru admiterea la facultate decât dacă susțineau examen la Arhitectură sau la Medicină, iar acei copii care se meditau mergeau la profesori de la București. În liceu am avut profesori excepționali precum Eugenia MINASIAN - matematică, Eugen BOIA - fizică, Sabina FLORICA - chimie, Mircea ADAMEȘTEANU - istorie. Spre terminarea liceului am văzut emisiuni la televizor, am ascultat muzică la radio pe București 3. De citit am citit foarte mult și atunci mi-am fosrmat peste 80% din orizontul meu cultural. La terminarea liceului, am susținut examenul de maturitate, cu probe scrise și orale. Probele orale se susțineau într-o singură zi. Examinatorii erau din școală. Cum au fost anii de liceu la tine?

IDL:   În clasa a VIII-a deja legasem prietenii foarte bune cu mulți colegi din școala generală (clasele V-VIII). La final am trecut prin evaluarea națională, care ne dădea o pondere importantă în media pentru intrarea la liceu. Erau trei probe, una dintre ele la alegere. Am dat la Lb. Română, Matematică și Istorie. Am trecut cu bine peste ele și am intrat la liceu alături de unul din colegii din școala generală. Asta mi-a dat un avantaj, pentru ca nu mai mergeam pe un teritoriu complet străin. Aici am început să îndrăgesc mai mult Limba și literatura Română. Făceam această disciplină cu doamna dirigintă, și munceam ceva mai mult față de celelalte materii. În liceu, nu prea am accelerat, am fost într-o continuă expectativă, pentru că nu mi se părea greu ce se întâmplă acolo și astfel nu-mi dădeam prea mult interesul. Deja internetul făcea parte din viața mea, și informațiile le culegeam bine și repede. Doar nu era cazul să rețin prea multe, dacă tehnologia ne făcea viața mai ușoare, hehehe. Deși nu-mi dădeam interesul prea mult, eram printre primii în clasă, cred că datorită faptului că știam cum să-mi culeg informațiile. Poate și alții știau, dar eu și făceam asta. Spre finalul liceului, când examenul de Bacalaureat se apropia, n-aveam gânduri prea mari. Examenul maturității îmi părea aproape imposibil, mai ales că proba obligatorie la matematică era destul de dificilă. Era dificilă pentru că doamna. profesor din liceu prefera să-și plimbe câinele prin parc în timp ce noi o așteptam în clasă. Nu eram cei mai cuminți elevi, dar aveam o scânteie, un foc care probabil ar fi fost stins dacă nu ne motivau colegii din școala generală cu care am rămas prieteni. Spre final, eu și colegul am decis să facem meditații la matematică, iar dupa aproape 5 luni am reușit să trec și acest examen, cu cea mai mare notă din clasă, alături de elevi care conform unor profesori nu promiteau multe. Am susținut 3 probe scrise, Limba și literatura română, Matematică și Biologie (anatomie), au mai fost două probe orale (Engleză și Limba și literatura română), și una de competențe digitale.

II:     Despre facultate am știut din auzite. Nu existau informații. Se știa că la Politehnică se dă matematică și fizică, la Matematică se dă matematică, la Medicină se dă Biologie, Anatomie și Fizică, la Drept se dă Istorie și Gramatică, parcă. Cine dorea detalii întreba profesorii și se lămurea. Fiecare învăța pentru el. Noi nu discutam între noi la ce facultate vom susține examen de admitere. Auzeam an de an câți candidați au fost pe un loc și mai aflam dintre cunoscuți care nu fuseseră admiși la medicină. În rest nu se discuta altceva. Examenul de admitere a avut două probe scrise și două proble la oral. Erau examene grele. Numărul de locuri era mic. Era deosebit de important să intri cu medie de bursă. Lumea era săracă și devenea imposibil să faci facultate cu bani dați de părinți pentru cămin și cantină. Am dat, am luat, am fost student bursier. Cum ai devenit tu student?

IDL: Un alt punct de sprijin al vieții mele, momentul în care am ales să fiu student. După examenul de Bacalaureat, cu colegii din generală și cu actualul coleg de liceu, am plecat la mare, să sărbătorim. Acolo, două dintre colegele noastre, au propus să încercă să mergem la Facultatea de Marketing, la ASE. Nu prea știam care-i treaba cu facultatea. Nu mă interesasem prea mult. Mă gândeam la psihologie sau teatru, noroc ca doar mă gândeam! Fără frică am urmat sfatul colegelor, prietenelor, chiar fără să mă interesez prea mult despre această facultate. Am folosit puțin web site-ul facultății și… cam atât. Am depus dosarul și a urmat admiterea care avea la bază matematica și economia. Erau aproximativ 150 de locuri la buget și alte aproximativ 250 la taxă. Am intrat antepenultimul la buget. Evident, matematica își spunea cuvântul!

II:     Anii mei de studenție, cinci la număr au fost ani dificili. Aveam cursuri și seminarii în toate zilele săptămânii, cel puțin șase ore pe zi. Un curs sau seminar avea fiecare câte110 cu pauză de 10 minute între ore. Frecvența la cursuri și seminarii era obligatorie. Fiecare grupă de studenți avea condică de prezență. Profesorii țineau foarte mult la prezența de la curs și de la seminarii. La catedre erau afișate temele de seminar de săptămâna viitoare și bibliografia. La examen se ținea seamă de activitatea de la seminar. Și profesorul și asistentul erau suverani. Studenții nu comentau nimic. Norocul meu a fost că am avut profesori de excepție în studenție la toate disciplinele. Enumer aici pe Dragoș VAIDA - ALGOL și metode numerice, Edmond NICOLAU - cibernetică economică, Nicolae RACOVEANU - sisteme de operare și de calcul, Constantin DINESCU - cercetări operaționale, Ștefan MUSTĂȚEA - programare calculatoare, Constantin PINTILIE - management, Elena BIJI - statistică, Valeriu PESCARU - sisteme informatice, Ludwig GRUNBERG - filosofie. Nu trebuie uitat că am terminat facultatea acum peste 50 de ani și dacă le pomenesc numele, înseamnă că de la aceștia am învățat lucruri ce mi-au folost toată viața.

În anii studenției mele nu s-a făcut muncă patriotică în agricultură, dar am avut an de an stagii de practică în producție de patru săptămâni în producție, însemnând centre de calcul. Nota de la colocviul de practică era esențială și stagiul de practică nu avea nimic formal în el.

Totul era astfel organizat încât notă de trecere se obținea dacă și numai dacă studentul învăța ritmic pe toată durata semestrului. Proiectele individualizate nu se realizau decât lucrând ritmic, pentru că asistentul verifica totul seminar de seminar.  ca să învăt trebuia să merg la bibliotecă. Nu am avut niciodată bani să cumpăr cursuri tipărite. Zi de zi mergeam la bibliotecă unde zăboveam cel puțin trei ore unde împrumitam cărți, conspectam, învățam, rezolvam probleme. Dacă nu procedam așa era imposibil să rămân bursier și să promovez examenele. Contau notele foarte mult, căci repartizarea în producție se făcea în ordinea descrescătoare a mediilor. Șeful de promoție intra primul și alegea cel mai bun post din lista de repartiție. Cum au fost anii tăi de studenție?

IDL:  Încă nu mă trezisem nici după ce am intrat la facultate. În prima săptămână am văzut cu ce se mănâncă. Cursurile și seminariile aveau 80 de minute cu 10 minute pauză. Nu se ținea prezența la cele mai multe discipline, așa că… “de ce să mergem la toate?!” ne-am zis noi. Primul an și jumătate, din cei 3 de licență, a părut o joacă, fără prea multe foloase, din cauza neimplicării mele. Simțeam că nu merg pe drumul cel bun, simțeam că-mi irosesc viața, și după o mică ceartă cu colegii cu care mă antrenam la prostii, am început să mă pun pe treabă. Mergeam la cursuri și seminarii chiar dacă îmi era greu să recuperez, dar aici a fost momentul în care am apăsat pedala de accelerație. Aveam numeroase instrumente de care să mă ajut singur să-mi revin, și știam să le folosesc. Cea mai importantă resursă, din nou, internetul. Întotdeauna am știut să extrag informațiile bune de acolo. Între timp, am trecut și printr-un stagiu de practică obligatoriu, pe care l-am făcut în domeniul economic, desigur, pentru o bancă, însă nu m-am lipit de acel domeniu. Am ajuns în anul al III-lea și mă îndrăgostisem de locul numit facultate. Descoperisem că-mi place să ascult ce ne spun profesorii. Mergeam la cursuri cu mai multă plăcere decât la seminarii, poate și pentru că teoria pe care o învățam acolo mă fascina. Mi-am dat seama că profesorii care erau în fața noastră meritau toată admirația pentru că acei oameni ne ofereau timpul lor, cea mai importantă resursă, să ne învețe ceva. În același an, am avut o disciplină unde profesor era unul dintre cei cu care mai făcusem o altă materie în anul I. Eu n-am să pomenesc numele acestuia, deși îi datorez mult, dar știu că sigur n-ar vrea! De la prima experiență mi s-a părut, ca întregii generații, un profesor dificil, dar de data asta totul s-a schimbat. A fost una dintre disciplinele pe care le-am înțeles fără să deschid vreo carte sau măcar suportul de curs care era pus la îndemână online. Acea disciplină m-a făcut să înțeleg mai bine tainele marketingului și să vreau mai mult.

II:     Studenția se-a încheiat prin susținerea examenului de stat. Fiecare student, la finele anului al IV-lea își alegea titlul unei lucrări de diplomă care avea precizat conducătorul științific.Am luat legătura cu profesorul care era conducătorul științific, am stabilit structura lucrării, bibliografia și modul de a colabora. Ultimul semetru de studenție, semestrul al II-lea din anul al V-lea, era dedicat realizării lucrării de diplomă. Complexitatea lucrării de diplomă nu îngăduia ca studentul să mai facă și altceva în afara elaborării acelei lucrări. Am muncit din greu, am terminat lucrarea în timp util, am prezentat-o în fața unei comisii și am fost declarat reușit la examenul de stat, deci am devenit absolvent de facultate, după cinci ani foarte dificili. Mi-am calculat media și eram extrem de fericit că intram al III-lea în ordine la repartiție. Așa am prins postul de asistent stagiar în Catedra de Cibernetică Economică la disciplinele de informatică. Tu cum ai procedat cu examenul de licență? Ce a urmat după aceea?

IDL: La mine nu a fost prea dificil. Examenul de licență era o simplă prezentare a lucrării științifice pe care trebuia să o scriem. Mi-am ales tema alături de profesorul coordonator, lucrarea am scris-o în mai puțin de o lună, deși ni se spunea că ar trebui să lucrăm mai mult, eu eram obișnuit să procur informații ușor și asta m-a ajutat. Asta s-a întâmplat în ultimul semestru din anul al III-lea. Am susținut lucrarea în fața comisiei, cu emoții, desigur, dar totul a fost un succes. Am obținut și o notă bună, care îmi confirma că a meritat efortul accelerării mele.

II:  Eu am avut locul de muncă asigurat. Am plecat în armată pentru patru luni. După terminarea stagiului militar m-am angajat în Academia de Studii Economice, de unde am și ieșit la pensie. Mentalitatea în care eu am fost format a fost că o dată ce m-am angajat într-un loc de muncă, acolo voi rămâne mulți ani. Plecarea spre alt loc de muncă a fost concepută doar în interesul serviciului. Nu am auzit în vremurile tinereței mele de CV, de a merge la interviu, de a fi testat, de a mă certifica. Cuvinte ca oportunități, abilități, demisie lipseau din vocabular.  Învățământul din anii mei de studenție includea foarte multe elemente din producție și absolvenții nu necesitau timp îndeplugat de a intra în pâine, cum se zice, la locurile de muncă.  După terminarea studiilor de licență tu cum ai procedat?

IDL:  Eu nu am avut un loc de muncă asigurat. După examenul de licență, a urmat destul de rapid admiterea la masterat. Întâi la asta m-am gândit. Locul de muncă era pe plan secund, chiar dacă îmi era dificil. Spre deosebire de mulți colegi eu nu am lucrat în timpul facultății, aveam doar stagiul obligatoriu de practică. Mai încercasem eu să merg la câteva interviuri de angajare, dar nu acordam prea mare atenție și nu reușeam să trec, sau dacă făceam asta, la decizia finală refuzam, pentru că nu mă simțeam util pentru acele companii multinaționale și niciodată n-am crezut că interviul de angajare ajută la ceva.

II:     Făcând o facultate de 5 ani, pe vremea mea, nu au existat studii de masterat. Spune câteva lucruri despre masteratul pe care l-ai absolvit, te rog.

IDL:  Așa cum ziceam, a fost primul meu gând de după licență. Îmi calculasem șansele destul de bine de a intra la un program de masterat. Marketing Strategic se numea/numește acesta, la aceeași facultate. Lucrurile cu admiterea și informarea despre acest program de masterat, de data aceasta au stat diferit față de licență. Am studiat în detaliu fiecare disciplină de la toate cele 9 sau 10 programe care ne erau oferite. Știam ce urmează să fac și am ales cu gândul că sigur pot să-mi consolidez cunoștințele. Asta s-a și întâmplat. În cei doi an am trecut prin discipline precum Marketing Strategic, Comunicare integrată de marketing, Sisteme expert în marketing, Metode cantitative în marketing sau Tehnologia informațiilor și comunicațiilor pentru afaceri. Aici am avut o prezență de peste 95%, deși mă și angajasem. Programul la masterat începea de la ora 16:30 și aveam două sau trei discipline pe zi. Nu studiam prea mult singur, față de ce făceam în sala de curs/seminar, dar examenele le treceam cu note foarte bune. Ba chiar am luat și bursă în cel de-al doilea an. Lucrarea de disertație, mi-am facut-o cu profesorul pe care-l întâlnisem în anul 1 și 3 de licență, de care pomeneam mai devreme. Am lucrat la disertație încă din primul an, știam încotro mă îndrept, în mare măsură. Vedeam că îmi pot îndeplini obiectivele exact așa cum îmi doream eu, iar asta m-a făcut să vreau mai mult de la viață. Am finalizat și acest ciclu, desigur îndrumat de dl. Profesor, legătură ce știam că nu se va rupe, căci urma un alt pas pe care am decis să-l fac alături de dânsul, DOCTORATUL.

II:     Pe vremea mea, doctoratul nu era învățământ de masă. Conducătorii de doctorat erau într-un număr foarte redus și înainte de a merge la colocviul de admitere, trebuia obligatoriu să fi mers să discuți cu cel care credeai că va fi viitorul conducător de doctorat. Am procedat ca atare. Am mers să văd lista de lucrări bibliografice care stăteau la baza pregătirii pentru colocviul de admitere. M-am prezentat la colocviul de admitere. Am răsouns întrebărilor puse de membrii comisiei. După un timp am primit o decizie din care rezulta că eram admis. Cu conducătorul de doctorat am stabilit trei examene pe care trebuia să le susțin, cu termene de susținere și trei referate pe care trebuia să le prezint în catedră. Am discutat cu conducătorul de doctorat și treptat-treptat am susținut examenele și am prezentat referatele. M-am apucat să lucrez la teză. Am lucrat la teză trei ani și în final, după șase ani de la admitere, am susținut teza de doctorat în fața comisiei și mi s-a acordat titlul de doctor în domeniul ciberneticii și statisticii economice, căci în acele vremuri nu exista domeniul informatică economică. Domeniul informatică economică eu l-am introdus în anul 2005 când eram director în Ministerul Educației. Cum este stagiul tău doctoral?

IDL: Nici acum nu cred că doctoratul este învățământ de masa, dar probabil se intră mai ușor pentru că masa nu prea își dorește să-l facă. Aceeași procedură și la mine. Eu deja avusesem discuția cu dl. Profesor, așa că știam chiar și tema, de altfel una ce continua lucrarea de disertație. Am pregătit o mică lucrare legată de tema respectivă, pe care am susținut-o în fața comisiei, numeroase, de altfel (parcă 16 profesori), care mi-a dat ceva emoții. Am fost 13 candidați, care concurau pe 7 locuri la buget, dintre care 3 cu bursă. După două zile de la admitere am aflat rezultatul. Am intrat pe unul din cele 3 locuri cu bursă și asta mi-a smuls niște lacrimi de fericire, pentru că era una din cele mai mari dorințe ale mele. Doctoratul nu mi-am dorit să-l fac doar pentru a aprofunda știința studiată, ci pentru a urma o carieră didactică universitară, iar asta nu-i prea ușor dacă nu faci doctoratul. Acum, pentru a-l finaliza trebuie îndeplinite anumite criterii, pe lângă conținutul tezei. Primii 3 ani sunt obligatorii, iar dacă teza și criteriile sunt finalizate, se poate susține. Eu sunt în primul an de prelungire și, sunt destul de aproape să finalizez. Între timp, am intrat în al 3-lea an în care susțin seminariile unor discipline în cadrul facultății ale cărei studii doctorale le urmez, și experimentez cariera didactică pe care mi-o doresc.

II:    Ideea de carieră nu am avut-o decât târziu, în anii mari de studenție. Atunci am realizat că dacă este posibil să lucrez în învățământul superior, deci să urmez o carieră didactică în mediul academic, ar fi un lucru extraordinar. Vedem că la seminarii am asistenți, vedeam că la cursuri veneau lectori, cercetători științifici de la laboratoarele catedrei, conferențiari și profesori, deci aveam o imagine clară despre ceea ce înseamnă carieră în mediul academic. Tu, cum vezi problema de a te realiza din punctul de vedere al carierei?

IDL: Spre norocul meu, am avut posibilitatea să experimentez și un alt domeniu decât cel în care încerc să intru cu drepturi depline. Am lucrat de la începutul masteratului pentru o bancă, un loc de muncă în vânzări direct, la care am renunțat curând, după 5 ani. Uneori, mă simțeam împlinit acolo, poate din prisma beneficiilor financiare, sau poate datorită mediului plăcut creat de colegi. Dar nu simțeam că arăt tot ce pot și simțeam că lucrez doar pentru a mă simți eu confortabil. În acest timp am gustat și din mediul academic, așa cum ziceam mai devreme, și acolo mereu simțeam, când intram la seminarii, că ofer și altora câte o mică parte din mine. La fel, și eu mi-am dat seama chiar în anul al III-lea că vreau o carieră didactică, datorită domnului profesor pe care îl privesc mereu cu deplină admirație. Deja știu că idealul meu este o carieră didactică, însă nu pot spera la asta până nu se realizează complet, pentru că nu lucrez cu contract pe o perioadă nedeterminată. Dar asta nu mă împiedică să muncesc în așa fel încât să-mi duc dorința la bun sfârșit, cum am reușit să fac de ceva vreme, de când obiectivele mi le-am atins mereu. Chiar dacă nu se va întâmpla asta, mă simt pregătit să ma adaptez. Poate și datorită vremurilor pe care le trăim, când meseriile se restrâng cumva, iar domeniul meu de studiu este printre cele mai dinamice și necesare mult timp de aici încolo.

II:   Am fost conștient că în evoluția carierei mele nu totul depinde de mine. Pentru a mă titulariza pe postul de asistent nu era o problemă. Pasul următor, acela de a deveni lector universitar a depins de factori pentru care nici în ziua de azi nu-i înțeleg, deoarece eram asistent doctor, când aveam colegi lectori fără doctorat. Am fost consolat de cel care mi-a fost conducător de doctorat, că va fi soare și pe strada mea. A avut mare dreptate că nu m-am oprit din muncă văzând stagnarea evoluție mele pe diferite trepte ale carierei, căci la momentul potrivit, a venit soarele și am devenit conferențiar și profesor la intervale mici de timp. Concluzia mea este că nimic nu mi-a picat din cer și tot ceea ce am obținut s-a bazat pe muncă și numai pe muncă. Tu nu ai mulți ani de la terminarea facultății, dar în ziua de azi, dinamica unei cariere înseamnă cu totul altceva decât pe vremea mea. Am să te rog, să-mi zici câteva cuvinte despre această dinamică.

IDL: Nici acum lucrurile nu stau foarte diferit. În orice domeniu totul se schimbă rapid. Unii specialiști văd o schimbare radicală a pieței muncii într-un timp relativ scurt. Se tot vorbește de apariția unui venit garantat, pentru că meseriile vor fi procese automatizate iar oamenii nu vor mai munci. Și realitatea pare că se îndreaptă către asta. Dacă nu ne adaptăm mai repede și încercă să fim în același pas cu lumea, care devine doar un teren de joacă pentru unii dintre noi, s-ar putea să fim doar spectatorii unui meci de fotbal, iar pe teren se joacă viața noastră. Cred că diferența constă apariția noilor tehnologii care ne schimbă modul de a munci. Nici acum nu pică nimic din cer, trebuie să muncim, cel puțin unii dintre noi, care nu avem norocul să ne naștem în familii bogate. Dar asta nu-i rău! Înseamnă că pe noi se bazează schimbarea, noi o creăm, și ar trebui să o facem așa cum ne dorim noi, indiferent de factorii care intervin. Fac o mică paralelă cu perioada în care eram la liceu. Ziceam că doamna profesor de matematică nu prea ne ajuta, era un factor care ne punea piedică, dar am putut să mă adaptez, să schimb lucrurile în favoarea mea, tocmai pentru că trăim într-o lume plină de schimbări. Oare ce aș fi făcut dacă nu decideam, sau nu puteam din diferite motive, să fac meditațiile la matematică?! Lumea în care trăim și dinamismul ei, cred că ne oferă multe posibilități, iar faptul că uneori nu reușim, este pentru că nu luăm deciziile potrivite, prin urmare totul depinde de noi. Închei cu un citat, cred că-i spus de Guy Gavriel Kay (cel puțin așa scrie pe internet), care spune că “suntem suma deciziilor noastre”, deși uneori pare că decid alții pentru noi, tot noi le dăm voie să o facă, asa că dinamismul lumii contemporane îmi pare a fi benefic, tocmai pentru că ne oferă multe direcții, multe posibilități de decizii.

Să auzim numai de bine!

Ion Dănuț LIXANDRU aparține altei generații și deosebirile se văd foarte clar. Eu nu am crezut niciodată în conflictele dintre generații. Faptul că noi am realizat acest dialog vine să concretizeze faptul că fiecare generație are plusurile și minusurile ei, dar comunicarea și înțelegerea mesajelor sunt esențiale. Societatea românească de azi a suferit modificări structurale fundamentale, comparativ cu ceea ce era în vremurile comuniste în care m-am format eu. Dacă tânărul Ion Dănuț LIXANDRU a trebuit să dobândească deprinderi specifice adaptării la cerințele pieții muncii, în vremurile de demult, totul era planificat. Ceea ce acum este o normalitate legat de schimbarea locului de muncă, în acele vremuri era de neconceput, chiar și transferul era privit cu multe semne de întrebare, iar demisia era o problemă. Sunt foarte bucuros că Ion Dănuț LIXANDRU a fost de acord să abordăm câteva probleme despre evoluțiile noastre și sunt sigur că și în viitor, dacă ne vor veni idei noi, le vom pune în practică.

 

 

 

(29 noiembrie 2021)II: