Grupul Andrè a fost de succes în anii 1999, 2000 și 2001. Era format din Andreea ANTONESCU și Andreea BĂLAN. După destrămarea grupului fiecare a luat-o pe drumul său, dar ca și în cazul grupului ABBA, succesul fiecăreia dintre soliste nu a egalat și nici depășit succesul grupului.
În repertoriul grupului Andrè s-au aflat cântece precum: Să ne distrăm, La întâlnire, Fac ce vreau, Metroul de noapte, Rezemat de gard, Nu mă uita, Iluzii, Spune-mi, Caravanele, E iarnă iar, Liberă la mare, Noapte de vis, Lasă-mă papa la mare, Flori de tei, Sună-mă, E vremea mea, O noapte și-o zi, Nu mă iubi,Am să-mi fac de cap, Ia-mă în brațe, Dă-mi iubirea, Mi-ai jurat, Moșul pe Internet, Nu te voi ierta, Nu mai sta, Să ne distră, dar și multe alte cântece. În anul 2019 când grupul s-a reunit a lansat cântecele Reset la inimă și Nostalgii, dar succesul nu a mai fost cel de odinioară.
Sunt sigur că dacă ar fi beneficiat de compozitori valoroși, cele două soliste cu voci bune, ar fi făcut ca grupul Andrè să fie de o cu totul altă poziționare în peisajul muzicii dance de la noi și nu numai.
(26 noiembrie 2021)

No comments:
Post a Comment