Pe mine mă interesează...

dacă am o problemă de rezolvat, pe mine mă interesează numai cei care vin și-mi propun o problemă prin care soluționez problema. Niciodată nu i-am apreciat pe cei care vin și-mi spun cum nu se rezolvă problema, de ce nu se rezolvă problema, care sunt riscurile dacă încerc să rezolv problema. Nu mă interesează acești indivizi. În societate ei nici nu ar trebui luați în considerare. Văd că societatea în general și românii în special, îi apreciază pe cei care vin cu tot felul de argumente prin care nu rezolvă problema și-i marginalizează pe cei care oferă soluții de a rezolva problema. Este ușor să spui că o soluție nu este bună, să identifici cauze din care soluția nu este cea mai bună, fără a veni cu o soluție de a rezolva problema.
Să presupunem o problemă P.
Eu am o soluție A.
Accept dialog numai cu cel care are o altă soluție B și-mi demonstrează cu argumente că e mai bună.

Dacă vine cineva să-mi critice soluția fără să aibă și el o soluție mai bună, îl resping.

Există tot timpul chibiți care stau pe margine și strâmbă din nas. 

Mă gândesc la poezia Criticilor mei a lui Mihail EMINESCU:

E ușor a scrie versuri

Când nimic nu ai a spune,

Înșirând cuvinte goale,

Ce din coadă dau să sune.

Când am un prim dialog cu cineva cu care doresc să lucrez la un proiect pe care eu îl conduc, îi atrag atenția că doresc să evite fraze care încep cu Nu, că doresc să evite folosirea verbului A PUTEA și că la orice problemă primesc soluții mai bune decât cele existente, cu argumente solide, care rezolvă problema și resping criticile. Foarte mulți se retrag pentru că ei trăiesc din a se remarca criticând, fără a avea vreo idee concretă care să contribuie la implementarea efectivă a proiectului.



(19 noiembrie 2021)