Înapoi la comunism?

Societatea pe care noi o numim cu emfază democratică este un amestec de comunism cu capitalism, atât timp cât statul îi ține captivi pe cetățenii lui cu tot felul de măsuri și de restricții care nu le permit acestora să evolueze independent și să-și pună în evidență calitățile de întreprinzători independenți.

Eu am trăit în comunism până la vârsta de 42 de ani și știu ce înseamnă comunismul.

Comunismul înseamnă partidul comunist.

Comunismul înseamnă un partid unic.

Comunismul înseamnă proprietatea tuturor cetățenilor asupra tuturor bunurilor.

Comunismul înseamnă egalitarism dus la extrem.

Comunismul înseamnă că partidul face totul.

Comunismul înseamnă că partidul planifică totul, adică gândește totul.

Comunismul înseamnă că partidul ia ce vrea.

Comunismul înseamnă că partidul dă cât vrea.

Comunismul înseamnă egalitatea cetățenilor în sărăcie.

Mă așteptam ca la 34 de ani de la Revoluția din 1989 oamenii să se fi desprins de comunism, atât politicienii, cât și oamenii de rând, dar se pare că nu este așa, din moment ce oamenii din agricultură și din transporturi au ieșit în stradă și cer ca guvernul, adică politicienii, adică partidele să le dea facilități legate de accize, de subvenții, de păsuiri la bancă. În comunism partidul era cel care avea robinetul pe care îl deschidea înainte de congrese sau de 23 August sau în strângea când simțea că au fost depășite niște limite. În democrație, statul prin guvern și guvernul prin politicieni și politicienii prin partide, fac același lucru, pentru că realitatea necruțătoare a deciziilor eronate îi urmărește ca un buldozer. Oamenii sunt oameni, cu calități și cu defecte și gândesc și acționează ca atare, nici mai bine și nici mai prost decât sunt ei în stare s-o facă, niciodată nimeni nu va acționa altfel decât îl duce mintea pe care o are sau nu o are.

Ceea ce se întâmplă acum în economie este rezultatul unor acțiuni colective, spontane și naturale. Sistemul de irigații a fost distrus acum 30 de ani de către populație. Decizia de restituire a proprietăților a fost a parlamentului și populația a beneficiat de ea, cu toate consecințele în planul polarizării bogățiilor. Prăbușirea industriei prin privatizare a fost o decizie colectivă, pusă în operă de întreg poporul care a jubilat dezmembrarea comunismului prin simbolurile lui megalomane. Acum dacă privim în urmă nu avem ce regreta, căci deciziile proaste din comunism au fost înlocuite cu decizii la fel de proaste, care sunt continuate cu alte decizii despre care cei din viitor vor fi cei care le vor caracteriza cu siguranță ca fiind proaste sau ceva mai îngăduitor, ca fiind decizii mediocre. Nimeni nu mai vrea comunism, dar toată lumea vrea aplicarea unor principii comuniste, căci toată lumea jinduiește după imaginea partidului comunist care dădea case, care ajuta pe cei în nevoie, care mărea salarii, care dădea bilete de odihnă, fără a-și pune problema că partidul comunist nu era o vacă de muls, ci doar redistribuia după cum credea el, ceea ce poporul producea. Și acum cam tot așa este. Toți își îndreaptă privirile către guvern și toată lumea vede bugetul ca pe o vacă de muls, în timp ce de fapt bugetul este ca o mămăligă din care guvernul a tăiat felii mai mici sau mai mari și le-a dat colo și colo, iar acum vin alții și vor și ei să mai apuce câte ceva. Numai că mămăliga este prea mică în comparație cu pofta de mâncare a celor ce vor să se înfrupte din ea, iar guvernul se vede strâns cu ușa și dă din colț în colț, vai de capul lui.


(22 ianuarie 2024)