Friday, October 15, 2021

Manuale de informatică pentru elevi (I)

Am în mână o carte intitulată Informatică pentru ciclul primar, nivelul 1, clasele 1-2, elaborată de Rodica MATEI și Dorina MATEIAȘ, carte apărută în Editura Paralela 45,  Pitești, 2011. Cartea are 53 pagini plus un cuprins care arată că autoarele au văzut conținutul structurat în 5 părți distincte. Deși cartea este apărută în anul 2011, prin faptul că se află la vânzare, rezultă că încă mai este recomandată elevilor și aceștia o folosesc, deci o cumpără.
Întotdeauna, când am în față o carte destinată elevilor de vârste fragede, am obiceiul să număr cuvintele tipărite pe câte o pagină la întâmplare, să fac o medie și să trag o concluzie. Ca să am cât de cât o reprezentativitate, am un număr de 17 pagini analizate, căci așa zice statistica și rezultatele sunt următoarele:
pagina 40:  33
pagina 34:  50
pagina 12:  64
pagina 60:  83
pagina 33:  86
pagina 48:  57
pagina 07:  38
pagina 57:  62
pagina 17:  55
pagina 55:  59
pagina 34:  58
pagina 13:  40
pagina 52:  56
pagina 45:  55
pagina 29:  60
pagina 53:  102
pagina 35:  88
Valoarea medie a cuvintelor pe pagină este de 61,52 cuvinte pe pagină, rotunjit 62 de cuvinte pe pagină, ceea ce mie mi se pare mult, pentru un copil de cel mult 8 anișori. Să nu uităm faptul că în carte apar fraze de lungimi destul de mari, unele depășind 20 de cuvinte. Am găsit frază de 27 de cuvinte de exemplu. Se găsesc în text multe cuvinte din limba engleză, precum GIGA, BYTE, ALL PROGRAMS, CAPS LOCK, SHIFT, DELETE, ACCESSORIES, FILL, SOLID COLOR, PRINT, OUTLINE, SIZE, ERASER, LINE, PAINT, dar și altele.
Acum vreo 45 de ani, la biblioteca Centrului de calcul al ASE am găsit o cărticică de informatică  în limba  sugestive franceză  în care folosind desene, fără prea multe cuvinte, se făcea inițierea în terminologia specifică domeniului. Erau acolo două becuri. Unul aprins pus în legătură cu YES și cu cifra 1 și altul stins, pus în corespondență cu NO și cu cifra 0. Se făcea introducerea cu conceptul de bit. Erau acolo multe alte lucruri interesante. Aș fi fost extrem de interesat să găsesc bibliografia cărții și să aflu că autoarele acestei cărți, Rodica MATEI și Dorina MATEIAȘ,au predat informatică vreo 5 ani cel puțin copilașilor de vârstele celor cărora li se adresează cartea. Eu am trei nepoți și ori de câte ori îi întâlnesc, stau de vorbă cu ei și mă transpun vremurilor copilăriei mele, ceea ce mă determină că conchid că în 67 de ani nici nu s-au dublat neuronii la om, nici ziua nu are mai mult de 24 de ore și nici nu a scăzut pofta de joacă a copiilor, pe care școala a ajuns să-i chinuie mai ceva decât lagărele de concentrare naziste.





(15 octombrie 2021)

No comments:

Post a Comment