Monday, October 18, 2021

Mirabela DAUER și vremurile comuniste

În vremurile comuniste televiziunea avea în cursul săptămânii numai două ore pe seară, iar sâmbăta și duminica programul era ceva mai lung. Spectacolele cu muzică ușoară erau rare și aveau o durată scurtă, fiind extrem de bine controlate de partid. Nu erau prea mulți soliștii care aveau acces la acele scurte emisiuni muzicale, dar Mirabela DAUER era una dintre ele pentru că avea:
- repertoriu,
- voce,
- prezență,
- ritm,
- cultură,
- sensibilitate,
- orientare.
Repertoriul său a satisfăcut gusturi extrem de variate, dar și cerințele partidului și aici mă gândesc la Magistrala albastră, cântec compus de Vasile VASILACHE-jr. dedicat canalului Dunăre-Marea Neagră, cântat împreună cu Dan SPĂTARU.
În repertoriul său se află cântece precum Floarea albă, floare albastră, În Brațele tale, Mi-e dor să mai cred, Diamante și smaralde, Nu mă-ntreabă inima, E nevoie de iubire, Pentru tine, Inima mea, Cum aș putea, Prieten bun, Aș da orice, Ia-mi cu tine inima, Poveste de dragoste, Dacă tu ești cu mine, Bun rămas, Vreau să cred, Dragostea și inima, Îți mulțumesc, Suflet vinovat, Te mai iubesc, Mai dă-mi o zi fericire, Așa-i viața, Nostalgie, Amore, Am să mă-ntorc, Fericirea mea, Zece vieți, Când noaptea vine, În brațele tale, Of, of inimă, În urma ta, Țiganii, Unde să caut iubirea, Te am pe tine, Mama, Spune-mi, În viața mea, Praf de stele, Sentimente-n travesti, Ninge, Testament, Nu-mi dau inima, Oare cum să cred, Fiesta, Dacă nu te văd o zi, O minune de-o zi și multe altele.
Artista apare în multe emisiuni Tv, dar de cântat cântă mai puțin, pentru că acum se caută altceva și vechile cântece prezintă mai puțin interes. Cântecele sale sunt interesante, dar și pentru mine par un pic prăfuite, pentru că aceasta este soarta muzicii ușoare. În ultimul timp am aflat despre dramele artistei, despre niște întâmplări, altele legate de muzica sa, iar pe mine mă interesa să ascult muzică și văzând că așa ceva nu se produce, foloseam telecomanda și treceam cu regret pe posturi de muzică. Nu știu cum se întâmplă că Mirabela DAUER care are 74 de ani este percepută altfel decât Tina TURNER de 82 de ani sau de Cher care are 74 de ani, să nu mai vorbesc despre marele și regretatul Gică PETRESCU care era prezent pe scene și pe ecranele televizoarelor chiar și la 80 de ani. Artiștii trebuie să se reinventeze singuri, căci nimeni de aici nu stă după ei, mai ales când nu sunt angrenați într-o industrie cu productivitate mare.



(19 octombrie 2021)


No comments:

Post a Comment