În monumentala sa Istorie a literaturii române de la origini și până în prezent, istoricul criticul și romancierul George CĂLINESCU îi rezervă lui A. TOMA câteva rânduri deloc speciale, iar eu zic că și așa erau prea mult. Ca același George CĂLINESCU, zic gurile rele, să-i spună câtțiva ani mai târziu sub cupola Academiei RPR ceva de genul: dumenata ești mai amre ca EMINESCU. Eu nu prea cred, pentru că George CĂLINESCU nu avea cum să încurce în asemenea hal borcanele încât să facă o comparație indecentă, hazardată și halucinantă ca acesta.
A. TOMA era un poețel care după ce au venit comuniștii la putere a văzut de unde se mănâncă o halcă bună și o felie pe măsură de cașcaval. El era tipărit și recitat de toată lumea. Numele de A. TOMA era foarte ușor de zis după titlul oricărei poezi. În școală pe primele pagini erau poeziile lui A. TOMA de un simplism revoltător, dar bune pentru clasa muncitoare, căci foloseau cuvinte comune, nema metafore, nema hiperbole, nema nimic, ci o înșiruire aiuritoare de vorbe despre munca, bucurie și optimismul muncitorilor și muncitoarelor, dar și ceva despre lupta grea a comuniștilor în ilegalitate. Orice încercare a mea de a citi din ce a scris A. TOMA este sortită eșecului căci acest poet nu-mi spune nimic, cum nu mi-a spus nimic în copilărie, deși chestia cu mi-e foame și mi-e frig îmi venea în minte ori de câte ori tremuram de frig în apartament pe vremea lui CEAUȘESCU. Nu mai era un vers, ci era o realitate transferată peste ani de doi inși. Unul a pus frână valorilor autentice, iar cel de al doilea a pus frână bunăstării poporului și așa oropsit doar din faptul că timpul trecea peste el.
(15 iulie 2018)
No comments:
Post a Comment