Prezentatorul tv Ilie CIURĂSCU era și el o goarnă ca toți ceilalți. Numai că el era un pic mai special, căci în momentele cheie era prezent la datorie. Am avut impresia că după trecerea în planul secund a lui Petre POPESCU, Ilie CIURĂSCU i-a luat locul. Mai mult, îmi amintesc că în vizitele în străinătate, Ilie CIURĂSCU era cel care făcea transmisiile, folosind texte parcă trase la imprimantă, previzibile și cu folosirea limbii de lemn preluate de la maestrul său care nu era nimeni altul decât Nicolae CEAUȘESCU, pentru că acestuia îi plăcea să se audă cu cuvintele rostite din gurile altora. Niciodată nu mi-a făcut o impresie bună Ilie CIURĂSCU, mai ales pentru că:
- era prea sobru,
- avea rostire liniară,
- nu se citea nimic pe fața lui,
- avea tot timpul costum negru,
- îi lipseau gesturile,
- citea parcă în gol,
- era prea oficial.
Pe mine nu m-a impresionat deloc Ilie CIURĂSCU, căci el era umblat și nimeni nu mă va convinge că plecările în străinătate erau ale unui fiu al ploii. Nu zic mai multe, dar el a fost reporter prezidențial. El a plecat cu Nicolae CEAUȘESCU în Iran, Siria, în țările Africii dar și prin Europa, timp de două decenii. El avea un șablon de prezentare, plăcut celor din anturajului lui CEAUȘESCU, anturaj format din oameni cu anumite limite.
Am scris despre Corneliul ROȘIIANU, Petre POPESCU, George MARINESCU, Florin MITU, Nicolae MELINESCU, Ilie CIURĂSCU și Teodor BRATEȘ, știriștii de televiziune de dinainte de 1989 ca fiind împotriva României pentru că ei au fost cei care au apărut pe sticlă și au făcut manipulările cele mai grosolane, deformând cu bună știință realitatea. Ei au fost tropetele de serviciu ale regimului ceaușist, care prin vorbe meșteșugite contribuiau la crearea a ceea ce regimul s-a dorit să fie omul nou, cu conștiință revoluționare, devotat cauzei socialismului și conducătorului mult iubit, exact ca în Coreea de Nord sau în China lui Mao. Ei ocupau cel puțin 30% din cele două ore de transmisie tv cu telejurnalele lor insipide, incolore și inodore, telejurnale în care erau proslăvite activitățile și zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU, însoțite de imagini și cu fundal muzical mobilizator.

(31 iulie 2018)
No comments:
Post a Comment