Trebuie să mă laud și eu cu ceva: Viorel HREBENCIUC, cel despre care voi scrie acum, mi-a fost student, căci el a terminat Facultatea de Cibernetică în vremea comunismului, fiind extrem de activ în Asociația Studenților Comuniști - ASC. Numai după Revoluție l-am reîntâlnit și contextul mi-a arătat că el aștepta, în nesimțirea lui, să-l salut eu pe el și nu invers, că-i fusesem profesor. Am reținut gestul și nu l-am uitat, drept care includerea lui aici se datorează și acelui moment petrecut undeva prin anii '2000.
Viorel HREBENCIUC era maestrul marilor combinații întrucât:
- era în prejma lui Ion ILIESCU,
- era nelipsit de la marile evenimente politice ale PSD,
- îi plăcea să fie omul de planul al III-lea,
- participa la tot felul de întâlniri informale,
- era recunoscut pentru eficiența mișcărilor,
- știa să-i întoarcă pe degete pe toți,
- se implica în zonele invizibile ale politicii.
Imaginea sa de om mărunt a apărut în clipa în care în scandalul pământurilor am văzyt că și-a târât unicul fiu, căruia i-a ruinat cariera, căci ajunsese conferențiar universitar în ASE. Știu că Traian BĂSESCU îi pusese o ștampilă destul de nasoală, chiar dacă și Viorel HREBENCIUC făcea parte dintre artizanii constituirii acelei monstruase alianțe de guvernare PDL - PSD care s-a dovedit cea mai stupidă pagină de istorie post-decembristă.
Toată lumea zicea în șoaptă că Viorel HREBENCIUC este maestrul marilor combinații. Așa o fi fost. Știu numai că dacă trag linie, în urma acelor mari combinații nu rămân decât fâsuri fără valoare care au însemnat fie promovări ale unora și altora, schimbări din funcții de doi bani ale unora și ale altora, totul pentru un mulțumesc sau prentru oarece alte avantaje neînsemnate. Nu-mi amitesc ca Viorel HREBENCIUC să fi făcut o măgărie precum:
- să-și pus semnătura pe un tratat prin care țara să piardă imens,
- să fi cedat vreo fundație unui stat străin,
- să fi înstrăinat un obiect de patrimoniu,
- să fi trecut pe șest vreo lege abominabilă.
Viorel HREBENCIUC a fost un combinator politic, care se zice ră avea talentul să pună la masa dialogului și pe dușmanii cei mai aprigi, care se urau de moarte, să le spună el nu știu ce, să-i facă să se înțeleagă și totul să se termine în coadă de pește cu pupat Piața Independenței,
(23 iulie 2018)
No comments:
Post a Comment