Toată școala am fost chinuit cu scriitura lui Alexandru SAHIA. Nu am cum să spun că acest scriitor m-a dat pe spate. Eu citeam REBREANU, mai ales Răscoala, mai ales scena de pe arătură cu Nadina, căci în vremurile comuniste nu mai exista colecția celor 15 lei cu romane deocheate, Internet nu era și nici Elevul DIMA dintr-a VIII-a nu se găsea la citit decât pe sub bancă.
El a trăit numai 29 de ani și deci nu a avut timpul necesar pentru a scrie mult mai mult și pentru a se defini în peisajul complex al literaturii române. Acel puțin scris de el era important căci corespundea realismului socialist din epoca proletcultistă întunecată în care eu am învățat carte și unde Mihail EMINESCU era important prin poezia Împărat și proletar în care două lucruri îl defineau:
Zdrobiși orânduiala cea crudă și nedreaptă!
și
Religia? O frază de dânșii inventată.
Alexandru SAHIA a scris proză, în manualele de literatură fiind prezent cu bucățile:
Uzina vie
Revolta din port
Ploaia din iunie
Moartea înghițitorului de săbii
Întoarcerea tatii din război
Pe câmpia de sânge a Mărășeștilor
Moartea tânărului cu termen redus
Execuția din primăvară.
Nu m-au impresionat prin ceva niciuna, pentru că stilul său era jurnalistic, de reportaj, fără figuri de stil care să-mi pună imaginația la contribuție, de parcă eram în clasa a I-a cu Ana are mere, Gicu are pere. Literatura lui Alexandru SAHIA era aur pentru comuniști care aveau nevoie de scriitori care în vremea regimului burghezo-moșieresc să fi scris și să fi demascat exploatarea, nedreptatea și tot răul care a caracterizat societatea capitalistă, în antiteză cu societatea comunistă a oamenilor muncii egali între ei și care muncesc ca furnicuțele pentru binele lor și deci și pentru binele societății. Acum nici nu se mai scrie despre Alexandru SAHIA, căci în ziua de azi în literatură au pătruns unii care beau pipi cu amfetamine, publică și se distrează pe la centrele culturale ale ICR pe bani adevărați.
(24 iulie 2018)
No comments:
Post a Comment