Tuesday, July 31, 2018

365 împotriva României: Nicolae MELINESCU prezentatorul tvr vorbitor de circumstanță

Mașinăria de propagandă ceaușistă l-a înglobat și pe Nicolae MELINESCU, acel prezentator al televiziunii comuniste care avea texte plate, repetitive și o prezentare liniară, fără accente, dar care nu enerva teribil de tare. Nu mi-a făcut nicio impresie acest Nicolae MELINESCU căci era în aceeași notă cu toți ceilalți prezentatori:
- sacou de culoare închisă,
- voce egală și monotonă,
- dicție corectă,
- cravată,
- cămașa albă,
- tuns perfect,
- bărbierit 100%,
- nu perciuni, nu cioc, nu mustață,
- citit fără ochelari,
- privire inexpresivă.
La textele de telejurnal, politizate și optimiste nici nu avea ce face Nicolae MELINESCU, căci el era un soldat în front, care nu avea cum să miște la stânga sau la dreapta și nici cum să citească altceva decât ceea ce era scris, verificat și răsverificat, pentru a fi pe placul tovarășilor de sus, de foarte sus și de la cele mai mari înălțimi, amețitoare ca să mă exprim.
Era un alt prezentator care-l însoțea pe CEAUȘESCU și acela era mai răsărit, că tocmai de aceea și promovase. Era pe gustul tovarășilor. Despre el voi scrie altădată, când voi avea inspirație ca lumea.

Am scris despre Corneliul ROȘIIANU, Petre POPESCU, George MARINESCU, Florin MITU,  Nicolae MELINESCU, Ilie CIURĂSCU și Teodor BRATEȘ, știriștii de televiziune de dinainte de 1989 ca fiind împotriva României pentru că ei au fost cei care au apărut pe sticlă și au făcut manipulările cele mai grosolane, deformând cu bună știință realitatea. Ei au fost tropetele de serviciu ale regimului ceaușist, care prin vorbe meșteșugite contribuiau la crearea a ceea ce regimul s-a dorit să fie omul nou, cu conștiință revoluționare, devotat cauzei socialismului și conducătorului mult iubit, exact ca în Coreea de Nord sau în China lui Mao. Ei ocupau cel puțin 30% din cele două ore de transmisie tv cu telejurnalele lor insipide, incolore și inodore, telejurnale în care erau proslăvite activitățile și zicerile lui Nicolae CEAUȘESCU, însoțite de imagini și cu fundal muzical mobilizator.

(31 iulie 2018)

No comments:

Post a Comment