În zilele fierbinți ale Revoluției din România din 1989, când Studioul 4 al TVR era centrul universului, a apărut un tip în haină militară de general, care m-a șocat că se adresa unor generali zicându-le geal X1, geal X2 și tot așa. Era generalul Nicolae MILITARU, un om cu o privire foarte speriată, care se uita în toate direcțiile și dorea să zică și el ceva. Făcea chemări înflăcărate. Lumea nu știu dacă înțelegea ceva. Rapid, Ion ILIESCU l-a numit pe Nicolae MILITARU ministru al apărării. El venea dintr-un trecut tenebros, comunist și aberant, căci CEAUȘESCU îl înlăturase brutal pe motive de dosar cu un nume codificat. A făcut el ce a făcut și și-a pus în cam ofițerimea care a ieșit în Piața Victoriei și televiziunea vorbea de CADA. A trebuit să fie înlocuit. L-am inclus aici pe Nicolae MILITARU doar pentru faptul că nu a avut puterea să spună nu celor care-i solicitau să ia frîiele armatei și să facă și el ceva colo-șa. Unii spuneau că era actor într-o piesă scrisă de altcineva. Eu nu cred, căci în natura omului este să se creadă altceva decât este el în realitate. Când unul se uită în oglindă și se vede Napoleon, deși ele ste un biet general epuizat și răscopt, cu siguranță că imaginea de Napoleon îl împinge la tot felul de aventuri. Este și o lipsă de educație pentru mulți să creadă că dacă n-au făcut performanță până la 35 de ani cred c-o fac la 65 sau la 70 de ani. În zilele și luptele Revoluției îl priveam cu milă pe Nicolae MILITARU, om epuizat, care se zbătea în propriile-i limite, date de un limbaj scremut și sărac, care nu spunea nimic în niște zile care așteptau fapte de-a dreptul mărețe și gesturi eroice, pe care numai niște oameni în fortă, vajnici erau în stare să le ofere.
(23 iulie 2018)
No comments:
Post a Comment