În vremea când eu eram elev la Școala Generală nr. 6 și La liceul Al ODOBESCU din Pitești, cărțile de citire și de literatură erau înțesate cu poeziile lui Mihai BENIUC, el însuși autointitulându-se trâmbițașul vremurilor noi. În opinia mea, Mihai BENIUC era un poet mediocru, dar care deși cu un doctorat prin Germania cu psihologia păsărilor, a fost atras de mișcarea comunistă și a prins gustul traiului lejer și îndestulat, drept care a scris o literatură facilă, de tot râsul, dar care a provocat mari dureri de cap elevilor, care trebuiau să-i recite producțiile anoste, incolore, partinice, angajante și facile. Mulți au fost aceia care s-au înrolat să intre la masa nehaliților care deb=veneau peste noapre îmbuibați, căci premiile de stat valorau cât o casă.
Am învățat multe poezii de Mihai BENIUC și pe unele știu să le recit și azi, deși nu mă laud că am o memorie de elefant. Dar frica și teroarea că nu trec clasa dacă nu le știu m-au adus aici. Nu aș fi scris aici nimic dacă acest poețel Mihai BENIUC nu ar fi fost și președinte al Uniunii Scriitorilor, poziție care i-a permis să facă unele lucruri urîte legate de poetul Lucian BLAGA, dar și de poetul Tudor ARGHEZI. El și-a publicat unele poezii în colecția de cărți liliputane, mergând după premisa că după moartea mea ce bani or umbla. În vremea lui poezia prolectultistă a înflorit și cultura autentică având pilonii ei CREANGĂ, CARAGIALE, EMINESCU era trecută în plan secund, iar Doina lui EMINESCU nu a fost publicată și nici cartea despre EMINESCU a lui George CĂLINESCU nu a apărut atunci ca să nu fie deranjate anumite spirite mărunte ale vremii.
(15 iulie 2018)a
No comments:
Post a Comment