Trecerea de la socialism la capitalism

Când prin anul 1985 împreună cu Marian MĂCEȘANU ne-am apucat să studiem și să scriem o lucrare ceva de genul Trecerea de la socialism la capitalism, am luat la bani mărunți societatea socialistă multilateral dezvoltatăîn care răbdam și de foame și de frig și am identificat că va fi o necesitate de a face trecerea de la socialism la capitalism, pentru că socialismul era epuizat din moment ce genera săcăcie cruntă. Ori un mod de producție trăiește dacă-i face pe cetățenii din acel spațiu să o ducă rezonabil, fără a vorbi de vile și robineți de aur, dar nici de lipitul burții de spinare.

Am luat noi cătinel-cătinel toate aspectele și am ajuns la esență, adică la proprietate și la capital. Ne-am apucat să facem și niște calcule, iar ordinul de mărime ne-a dezarmat definitiv, căci costul transformării proprietății întregului popor în proprietate privată și crearea de capital autohton are niște costuri economice dar generează și convulsii socieale, ele însele cu costuri inimaginabil de mari. Estimările depășeau cu mult zeci de mii de miliarde de dolari. Am stopat demersul pentru că nu ne imaginam cu puterea abstractizării de atunci că acele costuri vor fi suportate vreodată de un popor totuți de 22 de milioane de suflete. Adică fiecare suflet ar trebui să suporte undeva la 454.000$, când un apartament de 4 camere era 25.000$ și omul plătea 30 de ani pentru el 1/3 din salariu. Mai erau și alte chestii precum greve și șomajul, dar nu ni se păreau atât de dramatice ca procesul de transformare a proprietății. Despre apariția capitaliștilor, aveam o viziune foarte curată bazată pe capacitatea de întreprinzător a românului și pe experiența cu mandatarii care fusese un supersucces, dar care era în contradicție cu egalitarismul de maximă vulgaritate trâmbițat de economiștii dogmatici ai socialismului de tip primitiv, în care nu există diferențieri între oameni.

Acum privesc în urmă cu nostalgie și mă gândesc la marele adevăr de a nu spune niciodată, niciodată, pentru că am gândit că niciodată nu se va face o asemena transformare la asemenea costuri. Și totuși transformarea s-a produs, adică nu a fost vorba de o transformare, ci de o distrugere. S-a distrus sistemul de irigații, s-au demontat IAS-urile, s-a distrus industria.  A aduce toate acestea la stadiul de ruină, adâncirea procesului de decalificare prin neutilizarea forței de muncă înalt calificată, au însemnat costuri, adică pierderi sau echivalent al prețului de transformare, așa cum am zis atunci. Nu vreau să creadă cineva că revendic o prioritate asupra a ceva, ci mă gândesc numai că viața care bate filmul, a depășit cele mai sumbre estimări, ale procesului de transformare care obiectiv vorbind nu avea cum să fie un proces de transformare, ci de distrugere. Singura modalitate de transformare pașnică a proprietății socialiste nu este inversul naționalizării, adică de-naționalizarea, ci vânzarea de la mulți către unul și împărțirea banilor la mai mulți. Este exact ce se întâmplă acum cu vânzările de terenuri către străini. Micile proprietăți se concentrează, marele proprietar fiind unul, dar străin, iar bănuții dați de acesta se duc către cei mulți, dar săraci. În industrie acesta proces era imposibil de realizat. MEBO, marea eroare sau cupoanele, altă mare eroare au dus la distrugere nu la privatizare. Cu trecerea timpului vedeam că teoriile noastre prindeau viață pe un dezastru la o scară cu mult mai mare decât îndrăneam noi să gândim. Nu eram disidenți, cu doar cercetători care nu aveam gaz acolo în Tineretului să facem o cafea și frigul ne intra în oase. Un fel de furie ne făcea să vedem sfârșitul unei societăți care era prea nedreaptă cun noi toți.

(04 noiembrie 2016)