Un regret tardiv

Sunt deja peste 30 de ani de la momentul acela, când dupăCongresul al XIII-lea al P.C.R. după ce la învățământul politic ni se vorbea despre cei 32%  alocati pentru fondul de dezvoltare în următorii 5 ani.  Prietenul meu, profesorul Ion IONIȚĂ de la Catedra de Eficiența Economică a Investițiilor mi-a zis cu voce tare o chestie pe care o remarcasem și eu mergând prin combinatele industriale, dar căreia nu-i dădusem nicio atenție. Era vorba de nenumăratele:

• utilaje care zăceau în ploaie sau în zăpadă;
• construcții începute și neterminate:
• ritmul prea lent cu care se contruia și se dădea în funcțiune;
• calitatea jalnică a lucrărilor;
• uzura morală accentuată a tehnologiilor din combinatele noi.

Le luam eu așa ca un dat, dar ochiul format al celui care se ocupa de eficiența investițiilor observase că:

• forța de muncă era insuficientă;
• calificarea era la un nivel scăzut;
• investițiile depășeau capacitățile de punere în operă;
• decalajele de ordin tehnologic erau date de întârzieri;
• raportările nu aveau nicio legătură cu realitatea din teren.

Eu și profesorul Ion IONIȚĂ discutam foarte multe aspecte profesionale, admirând la el profunzimea gândirii și originalitatea unghiurilor din care vedea lucrurile. Ne spuneam și bancuri politice dintre cele mai dure ori de câte ori de întâlneam, chiar dacă în jurul nostru mișunau turnătorii la securitate  ca frunza și ca iarba, toți devenind bineînțeles democrati și patrioți după 1989. La o astfel de întâlnire Ion IONIȚĂ, profesorul și bunulmeu prieten, a făcut un expozeu și a conchis că trebuie să scriem un articol din care să vorbim de acel 33% fond de acumulare pentru dezvoltare, să arătăm că este prea mare și că se face risipă și să fundamentăm că tot acolo unde s-a propus se va ajunge și dacă acel fond era de 25%. Numai că apăruse cândva o carte despre un optim al economiei socialiste care demonstra matematic că un 32-33% fond de acumulare este optim. Noi știam că definind un sistem de ipoteze oarecare, se demonstrează matematic orice, iar nespunând care este acel sistem sau înlocuindu-l cu altceva, concluziile sunt cele care plac celui care plătește. Un loc în ARSR nu era de colea, cu avantajele pe viață, că de acolo se iese ori cu condamnare, ori cu picerele înainte. Ideia lui Ion IONIȚĂ era genială, numai că trebuia jucată marea carte. Adică, într-un cor de milioane de aplaudaci și sute de mii de turnători, cu siguranță lansarea unei idei de acest fel însemna atitudine dușmănoasă, neînțelegerea gândirii profunde made Scornicești și câte și mai câte, inclusiv zborul din ASE, o internare la glumeți însemnarea cu fierul roșu și multe altele. Acum încerc un regret târziu, că suferința ar fi fost de cel mult 5 ani, după 1989 asemeni multora care au pătimit înainte de, aveam să fim recunoscuți și noi că muriserăm pentru o ideie. Este regretul că nu am avut puterea să zic: OK, la drum! Nu vreau să mă gândesc cum ar fi arătat acel material, nu vreau să mă gândesc la modelele pe care le-am fi construit pentru a fundamenta cifra aceea de 25%. Nu vreau să mă gândesc la politrucii care și-ar fi dat coate respingând materialul. Nu vreau să mă gândesc la represalii. Vreau să mă gândesc la lipsa de curaj a celor din jurul lui number one, care vedeau, știau și tăceau, lăsând să se risipească resursele cu nemiluita, doar pentru a-și păstra scaunele.Cineva mi-a zis că oricând vreau ceva, să mă gândesc că am familie și am copii. Nu trebuie să mă joc cu acestea, doar de dragul de a crede că eu sunt cel mai tare din parcare. Ori de câte ori mă întâlnesc cu profesorul Ion IONIȚĂ și ne reamintim de acest episod, zâmbim și fiecare dintre noi are subânțelesurile lui. Ca mine au mai fost mulți alții, care din spirit de conservare au rămas închiși în carapace, au zis că așa au fost vremurile, cum zic și azi și probabil că de aici trebuie să înceapă explicația de ce nu avem piramide, de ce drumurile antice au fost făcute de romani, de ce pe litoral sunt cetăți antice grecești și mai ales de ce doar noi avem proverbul capul plecat sabia nu-l taie.

(04 noiembrie 2016)